Jucătorul din Liga 1 cu care Teixeira și-ar fi dorit să fie coleg: „L-aș fi vrut la noi!”

Jucătorul din Liga 1 cu care Teixeira și-ar fi dorit să fie coleg: "L-aș fi vrut la noi!"

Filipe Teixeira (37 de ani) a vorbit, luni, despre lupta pentru titlul din Liga 1, a nominalizat-o pe CFR Cluj drept principala adversară a echipei sale și a dezvăluit că și-ar fi dorit ca Alexandru Ioniță (24 de ani) să-i fie coleg la echipa lui Gigi Becali.

Teixeira a jucat pentru Astra între 2015 și 2017, iar Ioniță a fost, în acea perioadă, unul dintre tinerii pe care Marius Șumudică a mizat. Între timp, fostul rapidist s-a transformat în unul dintre cei mai buni fotbaliști români ai momentului, s-a transferat la CFR pentru un milion de euro, iar regretul lui Teixeira, care știe că trecutul vișiniu îl împiedica pe Ioniță să semneze cu FCSB, e că playmaker-ul nu-i va fi coleg: „La titlu se vor bate cinci echipe, cred. E greu, dar dacă trebuie să aleg doar una, aceea e CFR Cluj. E o echipă compactă, are jucători precum Deac sau Ioniță, sunt puternici. Pe Ioniță l-aș fi vrut aici, dar e rapidist și, oricum, nu decid eu. În play-off va fi o luptă dure și sper ca noi să fim cei mai buni”, a spus Teixeira, în cadrul unei conferințe de presă.

Pe lângă perioada petrecută împreună la Giurgiu, Teixeira l-a avut coleg pe Ioniță și la Rapid. La acea vreme, însă, „decarul” nu era decât un puști care cocheta cu prima echipă a clubului din Giulești.

În această vară, înainte de a ajunge la CFR, Becali i-a făcut o ofertă foarte tentantă din punct de vedere financiar lui Ioniță, dar acesta i-a transmis că nu vine sub nicio formă la FCSB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]