Prestații dezastruoase. Nicolae Dică s-a enervat și i-a scos înainte de pauză pe doi dintre fotbaliștii FCSB. Riscă să treacă peste ordinul lui Becali?

FCSB a pierdut cu 3-2 primul amical din cantonamentul pe care îl desfășoară în Spania, partida cu Admira Wacker, locul 4 în prima ligă austriacă. Vicecampioana României a avut o primă repriză dezastruoasă, primă repriză în care defensiva a
Prestații dezastruoase. Nicolae Dică s-a enervat și i-a scos înainte de pauză pe doi dintre fotbaliștii FCSB. Riscă să treacă peste ordinul lui Becali?

FCSB a pierdut cu 3-2 primul amical din cantonamentul pe care îl desfășoară în Spania, partida cu Admira Wacker, locul 4 în prima ligă austriacă. Vicecampioana României a avut o primă repriză dezastruoasă, primă repriză în care defensiva a fost depășită de atacurile austriecilor aproape la fiecare fază. Mai mult, deși nu au avut în față un adversar care să impresioneze, elevii lui Dică nu s-au descurcat nici în atac, motiv pentru care antrenorul a operat două schimbări chiar înainte de pauză.

Cei vizați au fost Gabi Enache și Florinel Coman. Dacă pentru fundașul dreapta prestațiile slabe sunt o obișnuință, în cazul mijlocașului preferat de Gigi Becali lucrurile stau diferit. Enache l-a enervat pe Dică după ce a tratat cu superficialitate faza din care a fost marcat golul de 2-0 pentru Admira, iar Coman a fost schimbat după ce Alibec, Nedelcu și Florin Tănase i-au reproșat în repetate rânduri faptul că nu joacă combinativ. Deși a făcut risipă de efort, Coman a preferat să încerce să rezolve individual fiecare fază, însă a pierdut majoritatea mingilor primite. 

Prestațiile din amicalul cu Admira i-ar putea îndepărta pe termen lung pe cei doi de primul „11”. Dacă în cazul lui Enache situația e limpede, titularul Benzar revenind după accidentare, în cazul lui Florinel Coman situația e dificil de gestionat. Chiar dacă Dică ar avea soluții pentru acoperirea postului, nou venitul Cristi Tănase fiind una dintre ele, Coman este unul dintre preferații lui Becali, iar finanțatorul a transmis un mesaj clar. „Coman trebuie să joace pentru că vreau să îl vând!„, a spus recent Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]