Anunțul care zguduie „Santiago Bernabeu”: Cristiano Ronaldo vrea să revină la Manchester United

Anunțul care zguduie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, vrea să revină la Manchester United, club pentru care a evoluat timp de șase ani, informează cotidianul AS.

Publicația spaniolă anunță, pe prima pagină a ediției de luni, că portughezul se simte trădat de președintele actualei sale echipe, Florentino Perez, care i-a promis un nou contract la finalul sezonului trecut, dar nu s-a ținut de cuvânt. Prioritatea lui Ronaldo este acum să revină pe Old Trafford, unde a jucat între 2003 și 2009, până să se transfere la Real Madrid. Internaționalul portughez este hotărât să plece și și-a anunțat deja coechipierii.

„Cristiano este deprimat, pentru că simte că a fost păcălit”, susțin surse apropiate de jucător, conform presei spaniole. Imediat după câștigarea Ligii Campionilor din 2017, președintele clubului madrilen i-a promis lui Ronaldo că prelungirea contractului scadent în 2021 reprezintă doar o problemă de timp.

Chiar dacă înțelegerea nu s-a materializat, Ronaldo a afirmat în repetate rânduri că își dorește să rămână pe Santiago Bernabeu. „Vreau să îmi închei cariera la Real Madrid, dar acest lucru nu depinde de mine. Nu eu conduc clubul”, spunea jucătorul, după câștigarea Campionatului Mondial al Cluburilor din 2017.

Cristiano Ronaldo este, în acest moment, al cincilea cel mai bine plătit fotbalist din lume, chiar dacă a câștigat trei dintre ultimele patru Baloane de Aur. Portughezul câștigă 21 de milioane de euro anual, iar salariul său este net inferior față de cele ale lui Neymar și Lionel Messi. Atacantul brazilian primește 36 de milioane de euro pe sezon la PSG, în timp ce argentinianul este recompensat cu 50 de milioane de euro, în urma prelungirii contractului cu FC Barcelona.

Ronaldo, care va împlini 33 de ani la 5 februarie, a jucat în 418 meciuri pentru Real Madrid și a reușit să înscrie 422 de goluri până acum. Atacantul a câștigat cinci Baloane de Aur, de-a lungul carierei, patru dintre ele datorită evoluțiilor avute la Real Madrid.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…