Dan Nistor, prezentat oficial: „Când am auzit că mă vrea Dinamo, am acceptat imediat! Nu mi-aș fi dorit să merg la FCSB”

Dan Nistor, prezentat oficial:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Nistor a semnat contractul cu Dinamo, unul valabil până la data de 30 iunie 2020, iar luni va pleca în cantonamentul din Cipru, sub conducerea lui Vasile Miriuță. Mijlocașul a revenit la roș-albi după o scurtă perioadă petrecută la CFR, pentru „câini” reușind șase goluri și câștigând trofeul Cupei Ligii.

„Am semnat pe doi ani și jumătate. Sunt foarte bucuros, mi-am sunat și soția imediat după ce am semnat. M-am întors acasă, practic Dinamo e casa mea. Am vorbit cu domnul Miriuță, mă bucur că m-a dorit foarte mult, e foarte important pentru mine. Sper să ajut echipa să prindă play-off-ul. Nici nu vreau să mă gândesc că nu o să intrăm în play-off”, a spus Dan Nistor la Digi Sport.

Mijlocașul dinamovist nu a vrut să detalieze motivul pentru care a plecat de la CFR, dar a dat de înțeles că antrenorul Dan Petrescu a fost cel care nu l-a mai vrut la echipă: „Nu vreau să mai vorbesc despre perioada petrecută la CFR. Așa au considerat unii, că trebuie să merg acolo. Nu știu dacă a fost greșit sau dacă a fost o decizie bună. Eu mă bucur că m-am întors. Cu Dan Petrescu nu am vorbit după ce am plecat. Nu mi-a explicat de ce nu am jucat’.

Nistor a refuzat mai multe oferte pentru a reveni la Dinamo și a anunțat că o mutare la FCSB ar fi fost imposibilă. Referitor la Steaua, am avut o singură discuție atunci cu nașul meu, Mihai Pintilii. Atât a fost, nimic mai mult, nu mi-aș fi dorit să merg acolo. Am mai avut câteva oferte, dar nu m-au interesat. Când am auzit că mă vrea Dinamo, am acceptat imediat”, a încheiat el.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…