S-a aflat motivul incredibil pentru care Lukaku a plecat de la Everton! Are legătură cu magia neagră

Bogdan Savin
S-a aflat motivul incredibil pentru care Lukaku a plecat de la Everton! Are legătură cu magia neagră

Romelu Lukaku, atacant belgian de origine congoleză, a părăsit-o pe Everton în 2014 după ce un „mesaj voodoo” i-ar fi spus să meargă la Chelsea.

Dezvăluirea îi aparține acționarului majoritar al trupei de pe Goodison Park, Farhad Moshiri. În cele din urmă, Lukaku a ajuns la Manchester United, club ce l-a achiziționat în vara trecută pentru 86 de milioane de euro.

„El a primit mesajul voodoo că trebuie să meargă la Chelsea. I-am oferit un contract mai bun decât Chelsea și agentul său (n.red. – Mino Raiola) a venit să semneze înțelegerea”, a spus Moshiri, conform BBC. Lukaku era într-un pelerinaj în Africa în timpul negocierilor pentru prelungirea acordului cu Everton și în excursia de pe Continentul Negru ar fi primit mesajul respectiv.

Jucătorul își sunase mama înainte de a avea semnale vodoo, cunoscută și ca religia magiei negre, șeful lui Everton anunțând dezamăgit că timp de două veri a încercat să-l țină pe fotbalist la echipă.

„Problema cu Lukaku nu a fost una financiară. Atât timp cât sunt acționar majoritar, problemele financiare nu contează. Dacă v-aș spune cât i-am oferit nu ați crede”, a explicat Moshiri.

Totuși, internaționalul belgian nu a mai ajuns la Chelsea, ci la Manchester United, după ce și-a petrecut vacanța la Los Angeles, cu Paul Pogba, mijlocașul „diavolilor”. „Problema era că mintea lui o luase razna. Nu voia să se mai întoarcă de la Los Angeles”, a încheiat omul de afaceri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]