Real Madrid a refuzat să plătească 2,5 milioane de euro pentru Coutinho. Pe cine au ales, în schimb, șefii de pe Bernabeu: „Este incredibil, dar adevărat!”

Real Madrid a refuzat să plătească 2,5 milioane de euro pentru Coutinho. Pe cine au ales, în schimb, șefii de pe Bernabeu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid a refuzat să plătească 2,5 milioane de euro pentru transferul mijlocașului Philippe Coutinho, în 2008. Clubul de pe Santiago Bernabeu a preferat atunci să îl aducă pe atacantul brazilian Alipio, informează Marca.

Coutinho este pe cale să devină al doilea cel mai scump fotbalist din istorie, dar cariera sa ar fi putut să arate cu totul altfel dacă Real Madrid nu ar fi luat o decizie ciudată în urmă cu zece ani, notează sursa amintită.

Directorul tehnic al clubului madrilen de la acea vreme, Miguel Angel Portugal, a ajuns la un acord pentru transferul lui Coutinho de la Vasco da Gama, pentru 2,5 milioane de euro, dar mutarea nu s-a realizat: „Clubul a fost mai interesat de Alipio”, a explicat fostul oficial al Realului, pe blogul său.

În schimb, Coutinho a ajuns la Internazionale Milano. A petrecut cinci ani la Inter, dintre care unul sub formă de împrumut la Espanyol, după care a fost vândut la Liverpool, pentru 13 milioane de euro. Brazilianul a ajuns să valoreze 90 de milioane de euro, conform Transfermarkt.de, însă FC Barcelona ar fi dispusă să îi plătească lui Liverpool 145 de milioane.

„Coutinho își arătase valoarea la Vasco da Gama și a fost unul dintre jucătorii pe care i-am propus. Toate referințele despre el au fost pozitive și părea promițător. Am fost personal la Rio de Janeiro pentru a-l urmări la joc, să vorbesc cu părinții lui și, desigur, am avut o întâlnire în care am discutat despre transferul său la Madrid. Lucrurile au decurs bine și totul părea perfect pentru toată lumea, dar când m-am întors din Brazilia am avut parte de o surpriză. Ramon Calderon (n.r. – președintele echipei Real Madrid din perioada 2006-2009) mi-a spus că l-a transferat deja pe Alipio, un jucător de 16 ani de la Rio Ave, despre care scouterii au fost încântați”, a adăugat Portugal.

O săptămână mai târziu, Internazionale Milano l-a transferat pe Coutinho pentru suma pe care Real Madrid a preferat să o plătească pe Alipio. „Este incredibil, dar adevărat”, a conchis Miguel Angel Portugal

Alipio nu a apucat să debuteze la echipa de seniori a grupării spaniole, iar după doar doi ani a plecat la Benfica din postura de jucător liber de contract. Ajuns la 25 de ani, el a revenit între timp în țara natală și evoluează acum la Tombense, în liga a treia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…