CSM București și-a „întărit” banca tehnică, iar numărul campioanelor mondiale din lot s-a dublat! Când își vor relua pregătirile „tigroaicele”?

Redactor:
Marius Hutu
CSM București și-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

După o pauză de aproximativ 7 săptămâni, CSM București își reia activitatea, având ca principal obiectiv pentru următoarele luni calificarea la turneul Final 4 al Ligii Campionilor. Reunirea echipei va avea loc marți – 2 ianurie, când a fost programat și un prim antrenament deschis al echipei. „Tigroaicele” vor începe treaba începând cu ora 16:00 în Sala Apollo, iar primul meci oficial îl vor susține pe 10 ianuarie, în deplasare, cu HC Zalău, în cadrul etapei a 11-a a Ligii Naționale.

Tot planul de pregătire se va axa chiar din aceste zile pe parcursul din Liga Campionilor. Debutul CSM București în această competiție în 2018 este la superlativ, cu o partidă împotriva echipei Gyor, programată pe 26 ianuarie, în București.

Din punct de vedere al lotului nu sunt modificări. Clubul nu a anunțat nici plecări, dar nici veniri la echipă, astfel că activitatea va fi reluată în aceeași formulă în care s-a încheiat 2017. CSM București are însă din această iarnă două noi campioane mondiale, Camille Ayglon și Gnonsiane Niombla. Nu s-au făcut transferuri, dar banca tehnică pare și mai întărită, prin prisma experienței acumulate de cei doi antrenori la Campionatul Mondial din Germania.

4 campioane mondiale are acum CSM București în lot: Amanda Kurtovic, Marit Malm Frafjord, Gnonsiane Niombla, Camille Ayglon

Campioana României are la dispoziție doi tehnicieni care au ajuns în Top 8 mondial cu naționalele cu care au participat la turneul final. Helle Thomsen a cucerit medalia de bronz cu Olanda, în timp ce Adi Vasile a ajuns până în sferturi cu Muntenegru și s-a clasat în final pe locul 6.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare