EXCLUSIV | Soluție pentru Gnohere și Alibec. „L-am văzut jucând ca vârf împins și a făcut-o foarte bine”. Omul care poate fi valorificat altfel de FCSB

Redactor:
Andru Nenciu
EXCLUSIV | Soluție pentru Gnohere și Alibec.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Postul de atacant central i-a dat mari bătăi de cap lui Nicolae Dică în 2017.

Posesor al unor calități excepționale pentru un atacant, Denis Alibec nu a dat randamentul scontat. Capriciosul constănțean a avut câte ceva de împărțit cu toată lumea și pare acum pe picior de plecare de la FCSB. Răbdător și tolerant. francezul Harlem Gnohere și-a făcut datoria de câte ori s-a apelat la el, ba chiar și-a salvat echipa și a devenit rapid omul esențial în angrenajul formației lui George Becali. Fără alt atacant de care de meserie, Dică a mai încercat rar variantele Tănase și Coman, însă cei doi fosți jucători de la Viitorul nu se simt în apele lor în rolul fotbalistului cu număr 9.

Selecționer al naționalei de tineret, Daniel Isăilă și-a exprimat opiniat într-un interviu pentru ProSport despre posibilitatea ca FCSB să speculeze calitățile lui Florinel Coman în alt rol. Cu o pleiadă de jucători de valoare în prima reprezentativă, Isăilă a reușit să-și repartizeze puștii în cele mai potrivite roluri, iar naționala U21 are șanse mari la calificarea la CE 2019.

„La fel cum  v-am spus, depinde de strategia pe care o adopți, depinde de adversar, depinde de foarte multe aspecte, depinde de ce alternative ai. Este o soluție, eu îl știu foarte bine pe Florinel Coman, el a jucat atacant central la Viitorul la nivel de copii și juniori la Youth League, chiar l-am văzut jucând ca vârf împins și a făcut-o foarte bine. Dar depinde, la fel cum am spus, de strategia pe care vrei s-o aplici”, a spus Isăilă pentru ProSport. Florinel Coman a fost introdus de Dică vârf la ultimul meci din grupa EL, cel cu Lugano, de pe teren propriu.

Cu o pleiadă de jucători de valoare în prima reprezentativă, Isăilă a reușit să-și repartizeze puștii în cele mai potrivite roluri, iar naționala U21, lider în Grupa 8, are șanse mari la calificarea la CE 2019. În condițiile în care orădeanul Pușcaș nu va juca în următoarele două meciuri din preliminariile pentru Euro după ce a văzut roșu în Țara Galilor, Coman ar putea deveni o variantă și pentru Isăilă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…