VIDEO EXCLUSIV | Din 10 în 10, cu Drăgulescu. „La șapte ani, eram la karate, tot la clubul Steaua. La 37, îmi doresc să mai urc pe prima treaptă a podiumului, să reușesc să mă calific la JO. La 47…”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Drăgulescu a fost unul dintre premianții Galei Laureaților a CSA Steaua, chiar în ziua în care a împlinit 37 de ani. Campion european în 2017 la sol și medaliat cu argint la sărituri, în Sala Polivalentă din Cluj, omul care a inventat o săritură care-i poartă numele a făcut pentru ProSport o retrospectivă a vieții sale, cu salturi din zece în zece ani.

Gimnastul cu 31 de medalii în palmares la competițiile majore (Jocuri Olimpice, Campionate Europene și Mondiale) se gândește deja… la Tokyo 2020 și visează la singurul aur care îi lipsește din colecție.

„Abecedar, bastonașe, liniuțe…”

Marian Drăgulescu, la 7 ani, ce făcea și ce visa?
La șapte ani, eram la karate, tot la clubul Steaua. Eram chiar cu jumătate de an sau un an înainte să mă apuc de gimnastică, de care m-am îndrăgostit de altfel. Cam asta făceam la șapte ani. Bineînțeles – și școală. Abecedar, bastonașe, liniuțe.

Apoi, la 17 ani?
La 17 ani, eram la lotul olimpic de seniori, la gimnastică. La Reșița. Mă pregăteam de Campionatul European de Juniori, care a fost în 1998. Și eram foarte emoționat, pentru că era primul meu campionat major. Practic, acolo îmi dădeam eu seama dacă am sau nu ceva de spus în sportul pe care îl practicam deja de nouă ani de zile.

Aurul olimpic

Apoi, la 27? Se adunau deja medaliile…
(N.r. – Se gândește) Ei, în 2007 am avut parte de două accidentări. Atât la Europene, cât și la Mondiale. N-a fost un an foarte bun pentru mine. Am ratat atât Campionatul Mondial, cât și pe cel Mondial din cauza accidentărilor și eram deja cu gândul la Jocurile Olimpice din 2008. Mă bucur că am putut ajunge și am putut concura.

Iar la 37 de ani, când ești deja cel mai titrat gimnast al României, ce îți dorești?
La 37 de ani, îmi doresc să fiu sănătos, în primul rând, și îmi doresc să mai urc, acolo, pe prima treaptă a podiumului. Îmi doresc să pot participa la Jocurile Olimpice, să fiu sănătos, să reușesc să mă calific și – de ce nu? – să am cele mai bune exerciții atât la sol, cât și la sărituri și să vin cu medalia mult dorită și mult visată – aurul olimpic.

„NU!”

La 47 de ani, ce va face Marian Drăgulescu?
Clar că NU gimnastică. Dar, mă văd la fel de energic, la fel de plin de viață. Nu contează ce voi întreprinde, în sensul că eu sunt sigur că voi rămâne în lumea sportului și ceea ce voi face – voi face cu pasiune. Pentru că sportul este viața mea.

CV și palmares, pe scurt

Data nașterii: 18 decembrie 1980
Debutul la seniori: 1999, Campionatul Mondial – loc 4 în finala de la sărituri, locul 26 la individual compus
La Jocurile Olimpice: 3 medalii – 1 de argint, 2 de bronz
La Campionatele Mondiale: 10 medalii – 8 de aur, 2 de bronz
La Campionatele Europene: 18 medalii – 10 de aur, 6 de argint, 2 de bronz

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare