Primul român care ocupă o funcție în cadrul clubului Arsenal Londra. Are 42 de ani și a jucat la echipe din Ardeal

Arsenal Londra mizează, începând de azi, de serviciile unui român.
Primul român care ocupă o funcție în cadrul clubului Arsenal Londra. Are 42 de ani și a jucat la echipe din Ardeal

Arsenal Londra mizează, începând de azi, de serviciile unui român. Stelian Farcău are 42 de ani și a fost angajat de clubul londonez ca scouter pentru zona de Sud Est a Europei. „Mă bucur să vă anunț că de astăzi cariera mea profesională intră într-o nouă etapă. Mulțumesc clubului Arsenal Londra pentru încrederea de a mă primi în departamentul său de scouteri, urmând să fiu responsabilul zonei de Sud-Est a Europei”, a scris Stelian Farcău pe contul său de socializare.

Fost fotbalist în Liga a 2-a la FC Bihor, Olimpia Satu Mare și Liberty Salonta, Stelian Farcău este posesor al licenței A și a antrenat la nivel de juniori la FC Bihor și Liberty Salonta. La seniori, s-a aflat pe banca tehnică a echipei FC Bihor, ca second și ca principal.

„Stelian Farcău a devenit de azi primul roman din istoria lui Arsenal cu o funcție în cadrul clubului londonez. Este o poziție care îi răsplătește de deplin seriozitatea și profesionalismul de care a dat mereu dovadă. Mult success, Stelian!”, a fost mesajul postat pe facebook de agentul de jucători Cătălin Sărmășan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania