Ștefan Radu ține în joc de glezne pe toată lumea. Cum i-a răspuns lui Contra, ce i-a propus Lazio și ce dorință și-a pus fostul dinamovist

Ștefan Radu ține în joc de glezne pe toată lumea. Cum i-a răspuns lui Contra, ce i-a propus Lazio și ce dorință și-a pus fostul dinamovist

Ștefan Radu se simte foarte bine la Lazio, unde a anunțat că vrea să își încheie cariera, iar șefii romanilor îi pregătesc o nouă ofertă fostului dinamovist.

Actualul contract al fundașului de 31 de ani este valabil până în 2020, iar italienii îi propun o înțelegere scadentă în 2022, conform publicației Il Messaggero. În cei nouă ani petrecuți pe Olimpico, Ștefan Radu i-a încântat pe șefii grupării biancoceleste, iar aceștia îi pregătesc chiar și o funcție în cadrul clubului după retragere. „Vreau să intru între primii 10 cei mai apreciați jucători care au îmbrăcat tricoul lui Lazio. Voi rămâne aici până la 41 de ani”, spunea Ștefan Radu în luna octombrie pentru Lazio Style Radio.

În urmă cu aproape două săptămâni, selecționerul Cosmin Contra și noul manager sportiv al naționalei, Adrian Mutu, au fost la Roma pentru a încerca să-l convingă să revină în tricoul echipei naționale. Prezent la gala premiilor biancoceleste, unde a fost premiat pentru atașamentul său față de clubul de pe Olimpico, Ștefan Radu a fost foarte hotărât când a venit vorba de naționala României. „Nu mă întorc la națională, decizia e luată”, a spus fundașul de 31 de ani. Ștefan Radu a jucat 13 meciuri în tricoul echipei naționale, ultimul a fost în 2013, un meci cu Ungaria, scor 2-2.

Ștefan Radu joacă la Lazio din 2008, timp în care a câștigat două Cupe și două Supercupe.

Articol scris de Daniel ANGHEL

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania