INTERVIU | Melinda Geiger: „Am auzit că se așteaptă foarte mult de la mine…”. Ce nu se știe despre interul dreapta, cât timp va mai juca la națională și de ce își dorește să învingă Franța cu orice preț la Campionatul Mondial

Redactor:
Marius Hutu
INTERVIU | Melinda Geiger:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină de handbal abordează Campionatul Mondial de handbal feminin cu un „mixt” de jucătoare, unele cu mare experiență, precum Cristina Neagu, Valentina-Ardean Elisei, dar și altele la început de drum spre marea performanță. La 30 de ani, Melinda Geiger intră deja în prima categorie, mai ales că azi se poate lăuda și cu o experiență bogată la echipa națională. Interul dreapta din Baia Mare, care activează la echipa franceză Brest, va juca în Germania la al 8-lea turneu final și bineînțeles că și în cazul ei așteptările sunt mari!

Aparițiile Melindei Geiger la echipa națională nu au fost pasagere. Ea chiar a contribuit la două medalii obținute de România în ultimul deceniu, bronz la Campionatul European din 2010 și bronz la Campionatul Mondial de acum 2 ani. Deși de la debutul într-un turneu final au trecut deja 9 ani – de la Campionatul European din 2008 -, tricolora nu se simte deloc o „veterană” la lot. Cum se simte Melinda Geiger înaintea acestui turneu final și cu ce gânduri a plecat spre Germania, citiți în interviul oferit pentru cititorii ProSport.

Meli, bine ai revenit la echipa națională. În primul rând, cum te simți, acum, înaintea participării la un nou turneu final?
Sunt puțin obosită după meciurile disputate în această toamnă în Liga Campionilor și în campionatul Franței, însă sper să fiu bine din momentul în care vom începe meciurile oficiale la echipa națională.

Ai avut o toamnă destul de interesantă la Brest, la meciul din Franța cu Gyor ai fost chiar jucătoarea numărul 1 pentru echipa ta…
Au fost meciuri grele în care am încercat să dau tot ce pot pe teren. În schimb, după cum s-a observat, am obosit în unele meciuri, n-am mai fost atât de lucidă pe cât speram să fiu și am căzut puțin, dar sper să îmi revin.

Cu ce gânduri ai revenit la echipa națională? Ești înaintea unui nou turneu final, ai socotit la a câta competiție majoră vei fi prezentă?
Sincer, nu am socotit. Sunt chiar spre final. Mai am vreo două turnee, acesta și pe următorul, apoi cred că îmi voi face și eu retragerea pentru că nu mai pot din cauza genunchilor. Nu că nu aș vrea, dar nu mai pot să rezist. Ce îmi doresc eu de la acest Campionat Mondial este să văd că fiecare fată luptă de la meci la meci. Atât! Nu mă gândesc la un loc anume, ci doar să creștem de la un joc la altul.

Îți vine să crezi că ai devenit o „veterană” la echipa națională?
Sincer, nu mă văd veterană. Cred că niciodată nu o să mă văd într-o astfel de situație, dar realitatea este total diferită, deoarece sunt printre puținele fete din echipă care au mai fost la campionatele finale. Iar asta cred că îmi dă un cuvânt de spus în conducerea echipei sau în bunul mers al lucrurilor.

Te responsabilizează o dată în plus faptul că acum se așteaptă mai mult de la tine?
Am auzit că se așteaptă foarte mult de la mine, mă responsabilizează mai mult, într-adevăr, prin prisma experienței. Dar nu mă stresez deloc din acest punct de vedere pentru că știu ce pot și unde pot să ajung dacă într-adevăr sunt într-o formă maximă.

Vii din campionatul Franței, echipa lui Olivier Krumbholz este una din adversarele României. Probabil că ai luat pulsul adversarelor, ce ne poți spune despre Franța?
Este o echipă puternică și la fel ca noi au și foarte multe jucătoare tinere. Asta o să le dea un plus, la fel cum o să ne dea și nouă, prin prisma avântului tineresc, dacă pot spune așa. Sunt puternice la fel ca noi, dar nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Noi, eu îmi doresc foarte mult să le batem, deoarece știu cum sunt și știu cum vor veni în fața mea și o să-mi spună: „Hei, v-am bătut!”. Nu-mi doresc acest lucru!

Allison Pineau, prietena ta, a revenit și ea pe ultima sută de metri, chiar e o surpriză pentru toată lumea, pentru că era așteptată să joace cu vreo lună mai târziu după accidentarea suferită. Ați apucat să vorbiți despre acest Mondial, de faptul că veți fi față în față?
Am vorbit puțin. Ea își dorește în primul rând să fie sănătoasă și să joace. Nu știu cât de bine va intra în echipă, deși am văzut ultimul meci al Franței cu Slovenia (n.r. scor 26-18), a jucat foarte bine. Nu e pregătită pe handbal la momentul actual, Depinde, știi cum e cum jucătoarele, o dată ești sus, o dată ești mai jos…

Franța locul 1, România locul 2 sau invers?
Nu știu, dar o să ne batem cu fiecare echipă, ne așteaptă meciuri grele. Avem și experiența de la Jocurile Olimpice de la Rio, când am spus că batem Angola și ne-am furat-o de la ele. Grupa noastră este grea, oricine ce ar zice. Dar important este că o vom lua treptat.

Tu cum simți echipa în momentul de față?
Simt că mai avem multe de lucrat în atac, dar și în apărare, însă suntem puternice. Și sunt sigură că vom ajunge acolo unde ne dorim dacă acele mici detalii sunt puse la punct.

Și până unde își dorește Melinda Geiger să ajungă la acest Campionat Mondial?
Până unde mă duce Domnul, sincer, la echipa națională (n.r. zâmbește Melinda Geiger)

  • Melinga Geiger are în spoate două Campionate Mondiale, patru Campionate Europene și o participare la Jocurile Olimpice
  • România va debuta pe 2 decembrie la Campionatul Mondial, într-o partidă cu Paraguay. Turneu final se vede în țară la Telekom Sport

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut