Ministrul Tineretului și Sportului anunță revoluția în sport! „Ce ai făcut în anul 2017? Ce ai spus că faci? Haideți, să vedem evaluarea! Ai performanță, primești finanțare, nu ai performanță, aștepți”

Redactor:
Marius Hutu
Ministrul Tineretului și Sportului anunță revoluția în sport!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent luni la lansarea programului „Samurai 2020”, Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului, a vorbit în cadrul evenimentului, apoi și pentru ProSport despre obiectivul major pe care și l-a setat pentru sfârșitul acestui an. Adică, prioritizarea federațiilor, un subiect care a provocat destule scandaluri în anii precedenți.

„O să primească finanțare de la Minister doar federațiile care aduc performanță. Nu mai putem să dăm peste tot bani, în stânga și în dreapta, doar ca să… Jocurile Olimpice reprezintă etalonul performanței, de aici trebuie să plecăm. Acolo înseamnă România, cum ne situăm noi la nivel mondial în domeniul sportului, reprezintă imagine, mândrie, sunt lacrimi de bucurie. Clar, lucrurile acestea m-au determinat să analizez și să prioritizez federațiile”, a anunțat ministrul Marius Dunca.

Demnitarul a susținut că are dosarul prioritizării pe birou și așteaptă doar momentul pentru a-i da drumul mai departe. „Săptămâna asta plec la WADA. Dacă săptămâna viitoare nu venim cu proiectul >, atunci vom veni cu prioritizarea federațiilor. Un lucru este foarte clar azi, în Ministerul Apărării avem cluburi, în Ministerul de Interne, cluburi, în Ministerul Educației, cluburi, în Ministerul Tineretului și Sportului, cluburi, Direcții Județene de Tineret și Sport, Comitet Olimpic și Sportiv Român, Complexuri Sportive Naționale. Toate acestea sunt finanțate din bani de la stat. Trebuie să facem o analiză foarte clară, trebuie să avem o eficiență a investiției banului public”, a precizat Marius Dunca.

Ministrul nu se teme de anumite reacții ale federațiilor nemulțumite, ci chiar a dat un exemplu de „AȘA DA!”: „Să facă scandal, dacă au argumente concrete și exemple elocvente. Am să vă dau un exemplu:  Federația Română de Canotaj. Am fost criticat pentru ce buget au primit, că au avut ministru, ce au dres, etc. Are performanțe FR de Canotaj? A demonstrat valoarea ? Ne-a adus renume mondial? Avem medalii de aur la Campionatele Mondiale din 2017? Merită toată aprecierea și recunoștința, iar pentru asta vor primi la anul un buget și mai mare. Așa trebuie să gândim și să și aplicăm, pentru că am tot gândit în ultimii ani și nu am aplicat nimic”. Federația Română de Canotaj este singurul for din România care în acest an a cucerit două titluri mondiale în probele olimpice. O șansă ar mai avea Federația Română de Handbal, la Mondialul din decembrie.

Marius Dunca a susținut că viitoarele finanțări vor fi acordate și prin asumarea unor obiective de către șefii de federații. Vor fi trase la răspundere Federațiile, în cazul în care nu își îndeplinesc obiectivele pentru care au solicitat finanțare de la MTS? „Nu vreau să trag pe nimeni de ureche, dar finanțarea o să fie foarte clară, o să analizăm. Ce ai făcut în anul 2017? Ce ai spus că faci? Haideți, să vedem evaluarea! La început de an când am venit, punctul de reper a fost ce au primit federațiile în anul precedent. Acum se schimbă lucrurile. De acum știu foarte bine ce a făcut fiecare federație, ce campionate au avut, cum le-au avut, câte evenimente internaționale, cum este văzută federația pe plan internațional. Dacă au avut curajul să organizeze Campionate Mondiale, Campionate Europene, pentru că sportul este cel mai bun ambasador pe care în avem, poziționarea în interiorul Federației Internaționale. La prioritizarea federațiilor am mai luat în calcul și tradiția și istoria. Într-adevăr, nu putem să dăm la o parte pe nimeni, dar și federațiile, oamenii care le conduc trebuie să aibe rolul lor să se organizeze. Nu putem aștepta bani doar că ne dă MTS, iar dacă nu ne dă, MTS este de vină. NU! Rolul statului este să investească în copii și juniori. Apoi, dacă ai performanță, primești separat. Sau ne ducem și spre mediul privat. Am organizat foarte multe competiții și i-am întrebat pe șefii de federații, unde este mediul privat? Dacă le-a dat statul… Unde este mediatizarea, mass-media de ce nu ați invitat-o? Sunt câteva lucruri la care nu mi-au dat răspunsuri. Au fost obișnuiți, lasă că merge așa, suntem noi în federații”, a răspuns Marius Dunca.

DECLARAȚII Marius Dunca, ministru al Tineretului și Sportului

  • „Nu mai putem arunca banii pe fereastră. Avem nevoie de altă gândire, altă viziune, dar atenție, imediat cu aplicabilitate, nu mai putem să stăm să gândim. Cine nu aplică ceea ce a gândit până acum, din păcate o să aibă de suferit”.
  • „O să fie o dezbatere și sper să nu fie niciun contra argument, de ce prioritizăm federațiile olimpice și de ce ele sunt în față. Acolo este etalonul! Sportul mondial pleacă de la Jocurile Olimpice și trebuie să conștientizăm lucrul acesta”
  • „Am avut mai multe discuții cu primari și președinți de Consilii Județene și i-am rugat să nu se ducă pe o singură ramură sportivă, să vină în paralel cu prioritizarea federațiilor și să finanțeze acesteste ramuri sportive și federații. Nu putem să ne ducem doar spre forbal, spre handbal, trebuie să avem grijă și de celelalte federații”
  • „Am mai văzut certuri prin diverse federații. Odată cu prioritizarea se termină și cu acele certuri”

Prioritizarea federațiilor a devenit obiectivul nr. 1 al ministrului în această perioadă, de care se va ocupa de îndată ce va reveni din Coreea de Sud. În această săptămână, Marius Dunca va fi prezent la o întrunire WADA. De curând, deminitarul a devenit membru în Consiliul de Administrație al WADA din partea Uniunii Europene.

„Această nominalizare reprezintă o recunoaștere a eforturilor depuse de țara noastră în combaterea dopajului în sport. Putem să dăm exemplul Laboratorului anti-doping de la București, unul din cele doar două ale Europei de Est, alături de cel din Varșovia, care au primit acreditare WADA. Avem o Agenție Națională Anti-Doping care își face excelent treaba, de altfel cei de acolo sunt membri ai echipei tehnice ce îmi va sprijini activitatea la WADA. România este un caz de bună practică, și prin această nominalizare iată că ne sunt recunoscute eforturile în plan internațional”, a susținut Marius Dunca despre prezența României în WADA.

Mandatul lui Dunca în WADA se întinde pe o perioadă de aproape 3 ani, până la 30 iunie 2020.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…