EXCLUSIV | „Trebuie să joci cu un cuțit între dinți!”, un mesaj comentat 20 de ani mai târziu. „Am înțeles acest sfat abia când am ajuns în Rusia. Fără deteminare nu faci nimic în fotbal”

Redactor:
Andru Nenciu
EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Erik Lincar (39 de ani) a făcut pasul spre fotbalul mare la doar 16 ani. După o vizită în Franța cu Viitorul Oradea la un turneu desfășurat la Marsilia, mijlocașului i-a bătut la ușă o ofertă de la Bordeaux. A dat din cap afirmativ și a ales să calce pe urmele unor jucători precum Jean Pierre Papin,  Johan Micoud, Stephanne Ziani sau Ibrahim Ba, fotbaliști care în acea perioadă dădeau greutate echipei lui Rolland Courbis. „Eu am ajuns imediat după ce plecaseră Zidane, Dugarry și Lizarazu. Nu i-am mai prins acolo, dar spiritul lor încă se mai simțea”, povestește Lincar pentru ProSport.


Sub privirile lui Viorel Ion, Lincar îl depășește pe Gabi Boștină, într-un meci SteauaOțelul Galați (1999) FOTO Mediafax

Adus în Ghencea de orădeanul Marcel Pușcaș, Lincar și-a câștigat repede locul de titular în echipa pregătită de Mihai Stoichiță. A devenit titular și în naționala de tineret, a jucat la Europeanul de la București (1998) sub comanda lui Victor Pițurcă și a făcut saltul și spre naționala mare, alături de care a fost prezent la Europeanul din 2000. Specialiștii l-au perceput mai mereu drept un fotbalist tehnic, cu clarviziune și o inteligență în joc, însă actualul antrenor de la Academica Clinceni suferea la capitolul determinare. Într-un interviu acordat în urmă cu aproape 20 de ani, Ladislau Boloni, stelist și specialist al fotbalului francez, genera imagini de luptă în mintea cititorilor. „Lincar e de o inteligență tehnico-tactică rară. Dar trebuie să joace cu un cuțit între dinți!”.


Seedorf, mijlocașul care a câștigat de patru ori Liga Campionilor cu trei echipe: Ajax (1995), Real (1998) și Milan (2003 și 2007)  FOTO: Mediafax

Invitat la ProSport LIVE, fotbalistul despre care Viorel Păunescu susținea că are o ofertă de 9 milioane de dolari de la Real Madrid a comentat declarația lui Boloni. „Și la Steaua jucam fundaș central, nu era o poziție care mă avantaja foarte mult. Dar un jucător care vrea să se afirme, ar trebui să joace pe orice poziție. Îmi aduc aminte de acea declarație a domnului Boloni… >. Dânsul era obișnuit cu o astfel de atitudine pentru că făcuse școala de antrenori în Franța. Acolo era o mentalitate diferită față de România, la noi se punea accentul mai mult pe minge. Bine, nu era determinarea  o caracteristică definitorie a mea”, a deschis Erik o primă fereastră spre anii ’90.

După cinci ani la Steaua (7 goluri în 105 partide), orădeanul se transfera în Grecia, la Panathinaikos, unde reușea să joace doar 10 partide într-un sezon, până la transferul la Akratitos. „În Grecia nu am reușit să mă impun, era o echipă de top Panathinaikos, punea accentul pe posesie, majoritatea timpului mingea era la noi. Tot nu aveam determinare…”, mai face Lincar un slalom în trecut. Plusul de agresivitate l-a câștigat abia în campionatul Rusiei, atunci când antrenorul de la Amkar Perm i-a spus pe un ton lătrat că trebuie să schimbe ceva în jocul său.

„Mesajul lui Boloni a fost foarte important pentru mine, l-am recepționat devreme, dar l-am pus în aplicare târziu, abia când am ajuns în Rusia. Jucam pentru Amkar Perm, acolo era un alt stil de joc, un altfel de fotbal. Antrenorul de la Amkar mi-a spus așa: >. Atunci mi-am dat seama că trebuie să mă schimb. M-am mulat pe stilul lor de joc, am înțeles că fără determinare… nu voi ajuta vreodată echipa”, a mai spus fostul internațional.

Lincar s-a retras la 30 de ani, la Prefab Modelu, după perioade petrecute la Progresul și Concordia. A cârmit imediat spre antrenorat, iar unul dintre primele sfaturi pe care le transmite elevilor săi derivă din cariera construită în 20 de ani. „Determinare! În ziua de azi, fără determinare nu faci nimic în fotbal!”.


Steaua – Petrolul, din vremuri cu tribune pline. Lincar, în duel cu Abăluță, câștigător al Cupei României cu Petrolul, în 1995 FOTO Mediafax


Lincar, în Steaua – Dinamo. Actualul secund al naționalei, Adrian Mihalcea, greu de blocat FOTO Mediafax

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele