OPINIE | Mihai Ciucă arată cu degetul spre conducătorii clubului din „Ștefan cel Mare” după scandalul beției jucătorilor: Oala acoperită la Dinamo

Redactor:
Marius ANGHEL
OPINIE | Mihai Ciucă arată cu degetul spre conducătorii clubului din
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nenea Iancu e mai prezent ca niciodată în vestiarul lui Dinamo. Îi mai iert și de data asta. Dar e ultima oară… Dacă descifrăm bine efectele ultimei escapade a somnambulilor de sub Pietricica marele regret e exclusiv legat de dezvăluirea în public. Altminteri, rufele s-ar fi spălat în familie, după obicei. Cine mai ține socoteala a câta oară. Nu, fotbalul, generic vorbind, nu le cu nimic dator, dar absolut cu nimic acestor flăcăi care dau senzația că ne fac un hatâr când se echipează. Nici Filip și compania, nici Alibec, nici Budescu, nici mulți alții aidoma lor n-au demonstrat deocamdată nimic. Ne-au arătat doar cum se pierd nopțile, cum se înjură ca un birjar la fiecare fază. S-a sărit calul până într-atât încât zilele trecute oficialii Stelei își frecau palmele de fericire pentru că Alibec părea să aibă iarăși chef de fotbal! Și ne mai minunăm că naționala nu termină mai sus de locul trei în grupa preminară.

Aduceți-vă aminte că după penaltyul ratat de Stanciu în primul meci din preliminarii, cu Muntenegru, aidoma după alte clacaje similare de la 11 m s-a apelat tot la mângăierea pe creștetul capului, alinare firească, dar și la comparația păguboasă peste vremuri. Lasă, dom’le, că au ratat penaltyuri și alte nume de legendă. Platini, Zico sau Beckham. Se uită însă esențialul. Ce-au făcut în rest, de ce e atât de neîncăpătoare cartea lor de vizită.

Da, domnule Ionuț Negoiță, acesta e fotbalul nostru. O oală acoperită, un hârdău acoperit. Mai ieri, probabil roșu de mânie în fața evidenței, Negoiță și-a dat drumul la gură. Și s-a ales cu nimic altceva decât cu un proces intentat de Bărboianu și bineînțeles pierdut, fără probe. Așa i s-a închis gura de fapt întreg fotbalului nostru care geme de Filipi și Bărboieni. Tăcerea din teren stă mărturie.

P.S. Concordia Chiajna e un club mic, fără veleități de a rivaliza cu granzii. O seară a fost însă un club mare. Seara meciului de campionat cu Craiova în care a promis că va dona toate încasările în conturile a doi copii nefericiți din Chiajna, Andrei și Alexandru, accidentați grav în săptămâna premergătoare partidei.

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…