Leo Messi și nimic mai mult! Argentina se califică la Campionatul Mondial după o campanie modestă, grație unui jucător monumental

Argentina n-a mai ratat un Campionat Mondial din 1970! "La Albiceleste" erau eliminați dintr-o grupă cu Peru și Bolivia, în campania de calificare pentru turneul final din Mexic. De atunci și până în prezent, Argentina a fost prezentă la 11 turnee finale. Numai în 2002, în Japonia și Coreea de Sud, sud-americanii n-au reușit să treacă de faza grupelor. În '78 au cucerit turneul la care au fost echipa gazdă, iar în '86, Maradona a condus naționala către al doilea titlu din istorie. În 1990 și 2014, Argentina s-a mulțumit cu medalia de argint, după ce a cedat în ultimul act.
Leo Messi și nimic mai mult! Argentina se califică la Campionatul Mondial după o campanie modestă, grație unui jucător monumental

Argentina n-a mai ratat un Campionat Mondial din 1970! „La Albiceleste” erau eliminați dintr-o grupă cu Peru și Bolivia, în campania de calificare pentru turneul final din Mexic. De atunci și până în prezent, Argentina a fost prezentă la 11 turnee finale. Numai în 2002, în Japonia și Coreea de Sud, sud-americanii n-au reușit să treacă de faza grupelor. În ’78 au cucerit turneul la care au fost echipa gazdă, iar în ’86, Maradona a condus naționala către al doilea titlu din istorie. În 1990 și 2014, Argentina s-a mulțumit cu medalia de argint, după ce a cedat în ultimul act.

Cu Messi titular, Argentina lui Sampaoli a venit la Quito cu un singur obiectiv, victoria! După numai 49 de secunde, Argentina a rămas blocată. Romario Ibarra a marcat pentru 1-0. Nimănui nu-i venea să creadă. După o combinație Ordóñez, Ibarra a înscris cu un șut la colțul lung, din interiorul careului, la care Romera n-a putut interveni. Argentina era la pământ, iar Messi a simțit acest lucru. După o combinație în viteză cu Di Maria, Messi a reluat din interiorul careului, pe sub portarul Banguera, pentru 1-1. Un gol clasic. După alte șapte minute, Messi a luat o acțiune pe cont propriu. Decarul lui Sampaoli a finalizat cu un șut violent la vinclul porții, iar argentinienii s-au trezit la viață. Echipa lor urca pe locul 3, având în vedere că pe restul stadioanelor nu s-a marcat. Între timp Bolivia a deschis scorul la Montevideo, dar fără conteze prea mult în clasament. Pentru vedeta Barcelonei, golul de 2-1 marcat în poarta Ecuadorului a fost reușita cu numărul 60 în tricoul Argentinei. După primele 45 de minute, Peru era echipa eliminată din preliminarii, în timp ce Columbia pica pe locul de baraj. Granzii Brazilia, Uruguay, Argentina și Chile erau cu un pas în Rusia.

Argentina era calificată la scorul de 2-1, astfel că a trebuit doar să fie preacută în partea secundă. Nu mai era nevoie de un golaveraj cât mai bun, având în vedere situația delicată a echipei. Victoria era suficientă. După ce n-ai învins Peru și Venezuela, pe teren propriu, nici nu mai contează cu cât te impui în Ecuador. Chiar și așa, Messi s-a simțit nevoit să-și încheie demonstrația de măiestrie cu un al treilea gol, consemnând astfel un nou hat-trick. După o oră de joc, starul Barcelonei a avut o nouă incursiune în marginea careului advers, pe care a finalizat-o cu un lob de toată frumusețea, la care Banguera n-a putut decât să plonjeze în gol.

Rezultatele Argentinei din actuala campanie:

Argentina – Ecuador 0-2

Paraguay – Argentina 0-0

Argentina – Brazilia 1-1

Columbia – Argentina 0-1

Chile – Argentina 1-2

Argentina – Bolivia 2-0

Argentina – Uruguay 1-0

Venezuela – Argentina 2-2

Peru – Argentina 2-2

Argentina – Paraguay 0-1

Brazilia – Argentina 3-0

Argentina – Columbia 3-0

Argentina – Chile 1-0

Bolivia – Argentina 2-0

Uruguay – Argentina 0-0

Argentina – Venezuela 1-1

Argentina – Peru 0-0

Ecuador – Argentina 1-3

  • În final au rămas Brazilia, Argentina, Columbia și Uruguay. Peru merge la baraj, în timp ce deținătoarea Copei America, Chile, va rămâne acasă, după umilința de la São Paulo, scor 3-0.

 

Echipele de start:

Ecuador: Banguera – Velasco, Arboleda, Aimar, Ramirez – Intriago (Uchuari 77), Orejuela – Renato Ibarra, Cevalloss (E. Valencia 41), Romario Ibarra – Ordóñez (E. Martinezs 64)

Argentina: Romera – Mercado, Mascheranos, Otamendi – E. Salvio (Fazio 90), E. Perez, Biglias, M. Acuña– Messi, Benedetto (Icardi 76), Di María (Paredes 84)

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania