Panduru, dribling ironic: „Kazahii se duceau pe fentă până la jumătatea terenului”

Fostul internațional Basarab Nică Panduru, în prezent analist la DolceSport, a comentat modul în care România s-a impus în fața Kazahstanului, scor 3-1, la Ploiești, în penultima rundă a Grupei E din preliminariile pentru Campionatul Mondial din Rusia.
Panduru, dribling ironic: "Kazahii se duceau pe fentă până la jumătatea terenului"

Fostul internațional Basarab Nică Panduru, în prezent analist la DolceSport, a comentat modul în care România s-a impus în fața Kazahstanului, scor 3-1, la Ploiești, în penultima rundă a Grupei E din preliminariile pentru Campionatul Mondial din Rusia.

„Prima repriză a fost una bună, dar mie mi se pare că adversarii au fost foarte slabi. Îți trebuie finețe să faci ce face Budescu. Dar nici asemenea adversari nu găsește mereu, care se duceau pe fentă până la jumătatea terenului. Iar la penalty, portarul nu putea apăra niciodată, indiferent de câte ori executa. Pleca cu jumătate de oră mai devreme”, a spus Panduru la DolceSport. România a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia. Partida de la Ploiești a fost prima cu Cosmin Contra pe bancă după plecarea germanului Christoph Daum.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania