Schimbare de strategie la Dinamo! Miriuță schimbă foaia în „Ștefan cel Mare”

Vasilie Miriuță își propune să schimbe strategia celor de la Dinamo. Dacă în ultima perioadă echipa din "Ștefan cel Mare" s-a axat pe aducerea de jucători străini, liberi de contract, noul antrenor vrea să dea mai mult credit tinerilor.
Schimbare de strategie la Dinamo! Miriuță schimbă foaia în "Ștefan cel Mare"

Vasilie Miriuță își propune să schimbe strategia celor de la Dinamo. Dacă în ultima perioadă echipa din „Ștefan cel Mare” s-a axat pe aducerea de jucători străini, liberi de contract, noul antrenor vrea să dea mai mult credit tinerilor.

Miriuță a anunțat că îi va aduce înapoi pe fotbaliștii împrumutați la începutul sezonului, pe listă aflându-se Daniel Popa (FC Botoșani), Patrick Petre (Sepsi) sau Mihai Popescu și Vlad Olteanu, ambii împrumutați la Voluntari.

„Știm cu toții că mereu am promovat tineri. Pe unde am fost am făcut asta. Și pe Ion Gheorghe l-am băgat cu FCSB. Nu îmi e frică. Eu dacă pierd, vreau să o fac pe mâna mea. Avem tineri dinamoviști care acum sunt la alte echipe, din păcate. Daniel Popa, Mihai Popescu, Patrick Petre, Vlad Olteanu, Andrei Tîrcoveanu și tot așa. Trebuie să-i aducem înapoi.

De exemplu, mie Popa de la Botoșani îmi place foarte mult. Dar va dura puțin timp până îi vom aduce. Eu îi voi promova, fără probleme. Spiritul lui Dinamo ăsta este. Să crești la club. Ne dorim să intrăm în play-off. Vreau să readuc niște jucători care sunt dați cu împrumut. Mi-aș dori enorm să-i aduc înapoi. Sunt crescuți de noi, sunt talentați, joacă titulari pe acolo. Îl avem și pe Costache, pe Nedelcearu. Toți pot face față cu brio la Dinamo”, a declarat Vasile Miriuță la EuropaFM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro