CS U Craiova își schimbă numele! Cum se va numi din sezonul următor

Redactor:
Cosmin Staicu
CS U Craiova își schimbă numele! Cum se va numi din sezonul următor
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Universitatea Craiova anunță, printr-un comunicat sub titlul „Știința este doar una! Surogatul îl găsiți în Liga a IV-a”, că odată cu decizia luată recent de Înalta Curte de Casație și Justiție, Adrian Mititelu nu a pierdut numai dreptul de a folosi numele Universitatea Craiova, ci și palmaresul și stema cu leul, acestea revenind definitiv și irevocabil Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Fostul patron al echipei din Bănie nu mai are nici măcar dreptul de a folosi denumirea FCU Craiova pentru clubul său. Mititelu a anticipat această finalitate a procesului, așa că noua sa echipă, din Liga a IV-a, nu se numește FCU Craiova, ci U Craiova 1948.

În decizia ÎCCJ se specifică faptul că echipa  aflată acum în Liga I „poate invoca notorietatea denumirii Universitatea Craiova”, astfel brandul Universitatea Craiova este atribuit Clubului Sportiv, fiind încheiată discuția despre palmares (conform dex. – Listă în care se înscriu succesele sau victoriile obținute de cineva într-un domeniu de activitate. Oricum, toate cele 10 trofee ale Științei au fost obținute sub denumirea CS Universitatea Craiova).  

Instanța i-a anulat lui Mititelu dreptul de a utiliza cele două steme cu leul pe care le înregistrase la OSIM, reproduceri modeste ale stemei originale, creată în 1983 pentru Universitatea Craiova. Mititelu va trebui să-și schimbe și sigla noii sale echipe, fiindcă aceasta încearcă să se apropie de cea originală, iar instanța a constatat deja intenția frauduloasă a lui Mititelu de a crea impresia în rândul suporterilor că el deține celebra echipă de fotbal Universitatea Craiova.

CS Universitatea Craiova anunță că de acum înainte va acționa în justiție pe oricine va încerca să folosească abuziv numele și însemnele Științei, iar la finalul campionatului în curs va fi schimbat numele și la LPF și FRF, cel mai probabil urmând să se numească CS FC Universitatea Craiova.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
România a ÎNVINS definitiv Ungaria. Maghiarii au recunoscut eșecul
România a ÎNVINS definitiv Ungaria. Maghiarii au recunoscut eșecul
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…