„Mă văd nevoit să clarific anumite lucruri”. Adi Popa a explicat care e, de fapt, situația sa la Reading. De ce i-a transmis antrenorul „e posibil să nu mai joci la fel de mult”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul român care evoluează în liga secundă din Anglia, Adrian Popa, a postat luni un mesaj pe pagina sa de facebook prin care dezminte zvonurile potrivit cărora nu ar mai fi dorit la clubul său actual, Reading.

„Mă văd nevoit să clarific câteva lucruri, după ultimele articole apărute în presa, în țară. Conducerea actualei mele echipe, Reading, nu a spus niciodata că sunt dat afară, că trebuie să-mi caut echipă sau că nu mai au nevoie de mine. În noul sezon am început ca titular aproape toate meciurile, am jucat destul de mult, iar antrenorul mi-a explicat că în urma transferurilor făcute, concurența va fi mai mare ca pana acum si că e posibil să nu mai joc la fel de mult, dar că trebuie să mă preătesc la fel și fiecare jucator va avea șansa lui.

La Reading au sosit doi fotbaliști valoroși pentru compartimentul ofensiv, pe langa cei care erau deja, dar asta nu înseamnă că sunt dat afara, că mă întorc în țară sau că am fost pus pe lista de transferuri, fapt ce nici nu ar mai fi avut cum să se întâmple, întrucât perioada aceasta s-a terminat. Nu am fost anunțat să-mi caut echipă sau că staff-ul nu se mai bazează pe serviciile mele. Relația mea cu staff-ul este una profesionistă, bazată pe sinceritate și apreciez că antrenorul mi-a spus aceste lucruri, care nicidecum nu au fost cele vehiculate în presa din România.

Aș aprecia ca pe viitor să fiu contactat pentru confirmarea sau infirmarea unei informații despre mine. Până atunci, eu continui fericit la echipa mea, mă pregatesc la fel de bine ca până acum, iar concurența pe post nu face decât să mă bucure, pentru că asta înseamnă creșterea performanței, atât a echipei, cât și a mea, individuală”, se arată în mesajul postat de Adrian Popa pe pagina sa de facebook.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×