Oltenii au trei absenți, dar motivația nu lipsește: „Mâncăm și iarba pentru a câștiga cu Dinamo!” Cum a aflat Devis Mangia de rivalitatea cu „câinii” și cine e fostul atacant de la FCSB și Rapid care dă probe în Bănie

Redactor:
Cosmin Staicu
Oltenii au trei absenți, dar motivația nu lipsește:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Severin, sâmbătă, de la ora 20.30, între CS U Craiova și Dinamo, iar antrenorul oltenilor, Devis Mangia, a prefațat acest joc spunând că a fost informat de la venirea în Bănie despre rivalitatea cu echipa din Ștefan cel Mare.

„Știm că este un meci important, este diferit de celelalte, de fapt este MECIUL. Dinamo este una dintre cele mai bune echipe din campionat, are mare calitate, dar noi suntem pregătiți să ne sacrificăm pentru a câștiga, fiindcă știm ce important este meciul  pentru suporteri, dar ne gândim și la situația noastră din clasament, vrem să ne păstrăm locul pe podium. De când am venit la Craiova mi s-a spus să nu port ceva de culoare roșie, așa că am aflat imediat despre rivalitatea cu Dinamo. Este un meci special pentru Craiova și-l vom trata ca atare. Dar pentru a putea crește din punct de vedere mental, pentru a avea atitudinea corectă, trebuie să tratăm mereu meciul următor ca fiind cel mai important. Ne-am fi dorit să jucăm acasă, la Craiova, pentru că sunt convins că am fi avut o altă atmosferă, chiar dacă fanii au venit să ne susțină și la Severin”, a declarat Devis Mangia.

Dimitrov și Datkovic sunt accidentați, iar Tiago Ferreira este suspendat, după eliminarea de la Cluj. Iulian Roșu, fost jucător la FCSB, Rapid și Astra, se află în probe la CS U. „Este un tânăr interesant, dar nu avem timp acum să ne decidem în privința lui, fiindcă avem un program aglomerat, îl vom urmări și vom vedea dacă va rămâne” a spus Mangia în privința jucătorului de 23 de ani, care ultima dată a jucat la Olimpia Satu Mare.  

Zlatinski: „Dacă trebuie, vom mânca și iarba pentru a câștiga”

Bulgarul Hristo Zlatinski a marcat golul egalizator la ultima dispută directă cu Dinamo, terminat 2-2, iar „câinii” au pierdut 2 puncte foarte importante în lupta pentru titlu. Al doilea căpitan al Craiovei spune că el colegii vor intra foarte determinați pentru a câștiga derby-ul: „Dacă vom fi liniștiți, concentrați și vom da totul pe teren, putem bate Dinamo. Mă simt oltean, sunt un bulgar oltean și joc cu inima pentru Știința. Nu contează pe pe loc suntem noi sau unde se află dinamoviștii în clasament, știm ce înseamnă pentru fanii noștri un meci cu Dinamo și vom ieși pe teren determinați, dacă trebuie, vom mânca și iarba pentru a câștiga. Am uitat ce s-a întâmplat la ultimul meci, cu Hanca și Contra, nu am nimic cu nimeni”.

Tânărul Andei Burlacu a vorbit și el despre jocul cu Dinamo: „Va fi o partidă încrâncenată, știm ce înseamnă un meci cu Dinamo, dar suntem pregătiți, iar cu fanii alături, care vor face o atmosferă extraordinară, vom putea câștiga. Mă bucur de încrederea antrenorului, lui îi datorez forma pe care o am acum”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale