O nouă dramă în scrima românească. Reputatul antrenor Tudor Petruș a încetat din viață la 68 de ani

Redactor:
Marius Hutu
O nouă dramă în scrima românească. Reputatul antrenor Tudor Petruș a încetat din viață la 68 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scrima românească primește o nouă lovitură. La doar 68 de ani, reputatul antrenor de floretă Tudor Petruș a încetat din viață, anunță Federația Română de Scrimă. Antrenor al Laurei Badea la JO de la Atlanta 1996, Petruș se adaugă listei de tehnicieni care au dispărut în decurs de numai câteva luni, listă pe care se mai află Dan Găureanu și Ioan Popa.

Tudor Andrei Petruș s-a născut pe 2 octombrie 1949 la Cluj Napoca. A absolvit la ANEFS București, unde a practicat scrimă sub conducerea lui Jacques Istrate și Vasile Chelaru, apoi s-a alăturat clubului CSA Steaua București, cu care a câștigat medalia de bronz la Cupa Europei de Scrimă din 1978. A fost numit maestru al sportului în anul 1976. A participat la ambele probe de floretă la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal, clasându-se pe locul 45 la proba individual și pe locul 9 pe echipe. La Olimpiada din 1980 de la Moscova s-a clasat pe locul 35 la individual și pe locul 5 pe echipe.

După ce s-a retras din activitatea sportivă de performanță, a devenit antrenor de scrimă la CSA Steaua, apoi la lotul olimpic de floretă feminină, inițial ca secund lui Ștefan Haukler în perioada 1986-1990, apoi ca antrenor principal. Sub conducerea sa, echipa României a fost dublă campioană mondială în 1994 și în 1995, iar Laura Badea a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta.

În ultimii ani din viață, Tudor Petruș a fost antrenor federal în cadrul Federației Române de Scrimă și tehnician la CSU Poli Timișoara. Pe 2 octombrie, Tudor Petruș ar fi împlinit 68 de ani!

„Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, nașule!”, a scris Laura Badea pe contul ei de facebook.

Pentru cei care doresc să-și ia rămas bun, sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului reputat antrenor Tudor Petruș va fi depus azi, la ora 15:00, la Capela mare din Cimitirul Bellu Ortodox. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 13 septembrie, de la ora 15:00, tot la Cimitirul Bellu Ortodox.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…