Acasa » Alte Sporturi » Orașele Paris și Los Angeles vor fi supuse votului final pentru organizarea Jocurilor Olimpice

Orașele Paris și Los Angeles vor fi supuse votului final pentru organizarea Jocurilor Olimpice

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) va alege miercuri, pe 13 septembrie, la Lima, Peru, orașele care vor găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2024 și 2028, a anunțat joi forul internațional.
Orașele Paris și Los Angeles vor fi supuse votului final pentru organizarea Jocurilor Olimpice
  • Comitetul Internațional Olimpic (CIO) va alege miercuri, pe 13 septembrie, la Lima, Peru, orașele care vor găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2024 și 2028, a anunțat joi forul internațional.

Membrii CIO vor vota cu mâinile ridicate cele două orașe. Cei aproximativ 100 de oficiali vor fi întrebați: „Aprobați acordul tripartit încheiat între CIO, Paris și Los Angeles?”. S-a renunțat astfel la votul electronic secret.

Parisul candidează singur pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2024, în timp ce Los Angeles a intrat în cursă pentru Jocurile Olimpice din 2028. Inițial, metropola din California a dorit să organizeze competiția din 2024, dar ulterior s-a decis ca americanii să se axeze pe Jocurile Olimpice din 2028.

Acordul dintre CIO, Paris și Los Angeles a fost semnat, dar urmează să fie prezentat, miercuri, la Lima, înaintea votului.