De ce nu se poate construi noul stadion Dinamo pe locul celui actual. Varianta B a fost discutată și acceptată

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
De ce nu se poate construi noul stadion Dinamo pe locul celui actual. Varianta B a fost discutată și acceptată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo va avea un stadion nou până în 2020, capabil să găzduiască antrenamente pentru Campionatul European, însă arena nu se va construi pe locul celei actuale. Comunicatul de presă emis de M.A.I. cu ocazia apariției în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern 616 din 30.08.2017 nu lasă loc de interpretări.

„În perspectiva Turneului Final EURO 2020, actul normativ reprezintă o nouă etapă în demersurile întreprinse de Ministerul Afacerilor Interne pentru crearea condițiilor necesare realizării unei noi arene sportive, distinctă de cea existentă, fără pistă, în acord cu așteptările suporterilor iubitori de fotbal”, se spune în comunicat.

Monica Iagăr, președinta CS Dinamo, a punctat același lucru, într-o postare pe pagina ei de facebook, prin care răspundea unei „interpelări” a oamenilor din atletism, contrariați de soarta pistei de atletism de la Dinamo (vezi jos).

De ce nu se ridică totuși stadionul nou pe locul celui actual, în condițiile în care HG 616 îl va scoate pe Nicolae Badea din Parcul Dinamo definitiv? Oameni apropiați de patronul de la Computerland susțin că tocmai investițiile făcute de Nicolae Badea la actualul stadion sunt principala piedică. „Dacă ar demola actuala arenă, ar trebui să fim despăgubiți pentru toate investițiile, care se ridică la o sumă considerabilă”, spun oamenii lui Badea.

Cum nimeni nu-și poate asuma o astfel de compensare, se va recurge la „varianta B”, care a fost deja discutată și acceptată. Stadionul nou va fi construit astfel în partea din spate a Parcului Sportiv Dinamo, pe un perimetru care va include velodromul și terenul de fotbal Piți Varga. Spațiul este corespunzător unui proiect de stadion cu 15.000 de locuri, fără pistă de atletism.

Dinamo se va alege astfel cu un stadion modern, pe dorința suporterilor, dar va rămâne și cu un gigant de beton, învechit și plin de bube. Ce va face cu el? Greu de anticipat…

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?