VIDEO | Pancu și Daniel Niculae se antrenează cot la cot cu puștii de la Rapid, Schumacher le ține ritmul

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au dat timpul înapoi! Daniel Pancu și Daniel Niculae, două legende ale Giuleștiului implicate în proiectul noului Rapid, alături de Primăria Sectorului 1, se antrenează cot la cot cu ceilalți componenți ai lotului „vișiniu”, mult mai tineri.

Înscriși în Liga 4, rapidștii și-au conturat lotul și se pregătesc sub comanda lui Constantin Schumacher, la rândul său fost jucător în Giulești. Sub atenta supraveghere a antrenorului, deși au ajuns la vârste înaintate (40, respectiv 34 de ani), Pancu și Niculae nu s-au dat înlături de la niciun exercițiu. Dacă în timpul exercițiilor fizice n-au avut probleme, când a venit vorba despre jocul școală de la finalul ședinței de pregătire, terenul a fost redus la jumătate. Chiar dacă vor deține funcții oficiale în cadrul noului Rapid, Daniel Pancu și Daniel Niculae vor să și joace din nou în culoarea vișinie, chiar și în Liga 4. Cele două legende din Giulești au mai ajutat clubul din teren și când acesta se afla în eșalonul secund, înainte de faliment, pe vremea când era condus de Valerii Moraru.

Noul Rapid va face parte din Liga a 4-a, alături de alte nume grele ale fotbalului românesc, precum CSA Steaua, CS FC Dinamo, AFC Carmen, AFC Venus sau Sportul Studențesc.

Iată componența Ligii a 4-a:

  • AFC Asalt
  • AFC Carmen
  • AFC Comprest GIM
  • CS FC Dinamo
  • FC Metaloglobus II
  • CS Progresul 2005
  • AFC Progresul 1944 Spartac II
  • AS Academia Rapid
  • AFC Rapid
  • AS Romprim
  • FC Sportul Studentesc SA
  • CSA Steaua Bucuresti
  • AS Termo
  • Tricolor FC
  • AFC Venus 1914
  • ACS Victoria
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri