Remake-uri și remaster-uri: dacă doriți să rejucați StarCraft și Victor Vran

Remake-uri și remaster-uri: dacă doriți să rejucați StarCraft și Victor Vran
  • Publicat:
  • Actualizat:

Am intrat în ultima săptămână de vară calendaristică și seceta de jocuri de prim plan începe, încet-încet, să dispară, lăsând locul unor titluri precum Hellblade: Senua’s Sacrifice, Uncharted: The Lost Legacy sau Mario + Rabbids: Kingdom Battle, numai bune pentru a da startul „sezonului de toamnă”.

Și totuși, printre acestea, și-au făcut apariția și noi relansări ale unor jocuri mai mult sau mai puțin clasice, iar astăzi ne vom îndrepta atenția asupra a două astfel de titluri: StarCraft Remastered (legenda jocurilor de strategie, revenită într-o versiune adaptată vremurilor pe care le trăim) și Victor Vran: Overkill Edition (debutul pe console al action RPG-ului produs de studioul bulgăresc Haemimont Games).


STARCRAFT REMASTERED
(PC/Mac)

Mai e ceva oare de spus despre StarCraft? Într-un moment în care piața jocurilor de strategie în timp real era dominată de titluri precum Age of Empires, Dark Reign, Total Annihilation sau mai vechiea serie Command & Conquer, Blizzard Entertainment a lansat acest joc legendar, care, nu numai ca s-a impus, dar a și dat startul unui veritabil curent, StarCraft, alături de primul Quake, fiind jocurile care au dat naștere fenomenului numit azi eSports.

Iar StarCraft Remastered păstrează toate ingredientele din jocul inițial, retușând însă semnificativ cam tot ce ține de prezentare: grafica, în continuare bazată pe sprite-uri bidimensionale, a fost relucrată și adaptată pentru rezoluțiile moderne (inclusiv 4K și widescreen), fiind adăugate și efecte de iluminare în timp real, umbre sau posibilitatea de a face zoom, iar sunetele și muzica au fost remasterizate, coloana sonoră putând fi considerată genială și astăzi, la aproape două decenii de la apariție, în tandem cu alte realizări muzicale de excepție ale celor de la Blizzard din acea epocă, cum ar fi sountrack-urile unor jocuri precum WarCraft II: Tides of Darkness sau nemuritorul Diablo.

StarCraft Remastered

StarCraft RemasteredStarCraft Remastered

StarCraft RemasteredStarCraft Remastered

Dacă ar fi totuși ceva de reproșat părții grafice din această remasterizare este lipsa suportului pentru monitoare ultrawide, precum și păstrarea secvențelor cinematice de acum douăzeci de ani, mascate oarecum de niște filtre moderne, însă depășite din toate punctele de vedere în ziua de azi. În schimb, pentru a completa povestea, au fost introduse câteva ilustrații noi, acompaniate de text. Și pentru că tot vorbim de poveste, ediția Remastered vine cu pachetul complet, fiind prezente la datorie atât cele trei campanii din original, cât și continuările din expansion-ul Brood War.

Merită? Da, fără urmă de îndoială. Pe lângă actualizarea unui clasic în viață, StarCraft Remastered poate reprezenta și o introducere relativ accesibilă pentru nou-veniți în genul real time strategy (relativ ingorat în ultima vreme). Bineînțeles, ajută și integrarea completă cu serviciul Battle.net actual, precum și posibilitatea de a juca multiplayer în rețea locală. Nu vă așteptați însă la modernizări ale gameplay-ului clasic, StarCraft Remastered reproducând fidel până și neajunsurile materialului sursă (cum ar fi grupurile formate din maximum 12 unități).

StarCraft Remastered

StarCraft RemasteredStarCraft Remastered

StarCraft RemasteredStarCraft Remastered


VICTOR VRAN: OVERKILL EDITION
(PlayStation 4/Xbox One)

Aveți cumva chef de un joc în stilul Diablo, dar care să nu fie Diablo? Haemimont Games a venit încă din 2015 cu o alternativă viabilă: Victor Vran, trecut printr-o perioadă inițială de Early Access pe Steam și apoi lansat pe PC, fără prea mare tam-tam. Astăzi vom discuta însă despre Victor Vran: Overkill Edition, ediția actualizată și adăugită a acestui joc, care și-a făcut debutul și pe console în vara acestui an.

Spre deosebire de principala sursă de inspirație, Victor Vran a învățat câteva trucuri noi: jucătorii pot roti camera după cum doresc, existând posibilitatea și ca personajul principal să efectueze sărituri. Și pentru că tot a venit vorba de personaje, Victor Vran nu impune jucătorilor niște clase de eroi predefinite, lăsându-i pe aceștia să-și dezvolte personajul după cum cred de cuviință, existând nenumărate arme, puteri demonice sau un soi de cărți de tarot ce pot conferi diferite tipuri de abilități, în funcție de preferințele și stilul de joc al fiecăruia.

Victor Vran Overkill Edition

Victor Vran Overkill EditionVictor Vran Overkill Edition

Victor Vran Overkill EditionVictor Vran Overkill Edition

Astfel, obțineți un joc, care, deși asemănător cu conceptele de bază din Diablo, se desfășoară un pic altfel, opțiunile de mișcare extinse, dar și posibilitatea de a roti camera permițând adăugarea unor elemente de gameplay suplimentare, cum ar fi secretele, atent ascunse în fiecare nivel al jocului. Și, pentru că vorbim de edițiile de console ale jocului, acestea rulează impecabil, la un framerate constant de 60 de cadre pe secundă, cu un nivel grafic mulțumitor, fără a excela însă. Poate mai important, controlul pe gamepad funcționează excelent, Victor Vran lăsând impresia că a fost creat încă de la început pentru asemenea controllere.

Merită? Da, mai ales că îl puteți găsi în comerț la prețuri destul de accesibile, fiind foarte des introdus în ofertele promoționale ale magazinelor din România. Nu în ultimul rând, jocul poate fi abordat cooperativ atât local, pe aceeași consolă, cât și online, iar pachetul Overkill Edition conține și două campanii suplimentare, una dintre ele dedicată fanilor trupei Motorhead (vederi cu membrii trupei sunt, de asemenea, incluse în pachetul fizic al jocului). Ca mențiune finală, fanii seriei The Witcher îl vor recunoaște pe Doug Cockle (nimeni altul decât interpretul vocii lui Geralt) în rolul lui Victor Vran.

Victor Vran Overkill Edition

Victor Vran Overkill EditionVictor Vran Overkill Edition

Victor Vran Overkill EditionVictor Vran Overkill Edition

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…