Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » FCSB nu are un Plan B, iar Dică nu a renunțat la Planic, deși „problema e foarte încurcată”. Explicațiile antrenorului pentru situația fundașului

FCSB nu are un Plan B, iar Dică nu a renunțat la Planic, deși „problema e foarte încurcată”. Explicațiile antrenorului pentru situația fundașului

FCSB a anunțat oficial transferul lui Bogdan Planic, însă la două zile distanță agentul fotbalistului a precizat că acesta nu va mai semna și va pleca din România. Totuși, Nicolae Dică susține că transferul e încă de actualitate, chiar daca situația stoperului de 25 de ani este "foarte încurcată". Dică spune că problemele vin dinspre clubul de care Planic aparține, Vojvodina, dar speră ca situația să se rezolve în scurt timp. Dică a recunoscut că FCSB nu are în plan alt transfer și așteaptă să vadă ce se va întâmpla cu Planic. "Este foarte încurcată problema, pentru că la un moment dat știam că a venit la noi, că e totul ok, și ieri, la prânz, după antrenament, am aflat că sunt ceva probleme cu cei de la clubul lui. Vom vedea în zilele următoare dacă vom putea să-l transferăm. Eu vorbisem cu nea Vali, știam că totul s-a rezolvat, apoi am aflat că, de fapt, sunt probleme cu clubul de care aparține Planic. E un jucător pe care ni l-am dorit și îmi doresc foarte mult ca el să vină la echipă, dar nu eu mă ocup de asta. Deocamdată, nu avem o altă pistă, pentru că ne-am gândit că vom rezolva cu Planic și nu vom mai avea nevoie de alt fundaș central.", a declarat Dică într-o conferință de presă.
FCSB nu are un Plan B, iar Dică nu a renunțat la Planic, deși "problema e foarte încurcată". Explicațiile antrenorului pentru situația fundașului


FCSB a anunțat oficial transferul lui Bogdan Planic, însă la două zile distanță agentul fotbalistului a precizat că acesta nu va mai semna și va pleca din România. Totuși, Nicolae Dică susține că transferul e încă de actualitate, chiar daca situația stoperului de 25 de ani este „foarte încurcată”.

Dică spune că problemele vin dinspre clubul de care Planic aparține, Vojvodina, dar speră ca situația să se rezolve în scurt timp. Dică a recunoscut că FCSB nu are în plan alt transfer și așteaptă să vadă ce se va întâmpla cu Planic.

„Este foarte încurcată problema, pentru că la un moment dat știam că a venit la noi, că e totul ok, și ieri, la prânz, după antrenament, am aflat că sunt ceva probleme cu cei de la clubul lui. Vom vedea în zilele următoare dacă vom putea să-l transferăm.

Eu vorbisem cu nea Vali, știam că totul s-a rezolvat, apoi am aflat că, de fapt, sunt probleme cu clubul de care aparține Planic.

E un jucător pe care ni l-am dorit și îmi doresc foarte mult ca el să vină la echipă, dar nu eu mă ocup de asta. Deocamdată, nu avem o altă pistă, pentru că ne-am gândit că vom rezolva cu Planic și nu vom mai avea nevoie de alt fundaș central.”, a declarat Dică într-o conferință de presă.

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro