Legendarul Gary Kasparov a cedat primul meci de la revenirea în activitate. Cine l-a învins pe șahistul care a dominat sportul cu tabla de 64 de pătrățele

Legendarul Gary Kasparov a cedat primul meci de la revenirea în activitate. Cine l-a învins pe șahistul care a dominat sportul cu tabla de 64 de pătrățele

Legendarul șahist rus Garry Kasparov (54 ani), revenit în activitate cu ocazia turneului Rapid and Blitz de la St Louis (Statele Unite), a suferit marți prima înfrângere, după o serie de patru remize, informează AFP, citat de AGERPRES.

La capătul unui meci de 40 de minute, în care a apărut nervos, Kasparov a fost învins de compatriotul său cu 27 de ani mai tânăr, Ian Nepomniaci.
Fostul campion mondial, care a dominat lumea șahului între 1985 și 2000, nu a reușit să fie „mai agresiv”, așa cum anunțase anterior.
După trei remize înregistrate luni, rusul a terminat la egalitate și partida disputată marți cu armeanul Levon Aronian, numărul patru mondial, în ciuda unor mutări riscante, înainte de a fi învins de Nepomniaci. O victorie a fostului campion ar fi reprezentat un simbol foarte puternic pentru fanii săi, veniți din cele patru colțuri ale țării pentru a-l urmări. Potrivit AGERPRES, În runda a șasea, Garry Kasparov a înregistrat o nouă remiză, în fața indianului Viswanathan Anand, rusul ocupând în prezent locul 7 în clasament, cu 2,5 puncte. Lider este Nepomniaci, cu 4 puncte, urmat de Caruana (SUA), Aronian (Armenia), Nakamura (SUA) și Le Quang (Vietnam), cu câte 3,5 puncte fiecare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]