FOTO REPORTAJ | Carmen, la ședință foto: băieții lui Adi Matei vor să impresioneze în Liga a patra ca starurile Milan-ului. Cum se transformă o vizită în studio într-un test fizic

FOTO REPORTAJ | Carmen, la ședință foto:  băieții lui Adi Matei vor să impresioneze în Liga a patra ca starurile Milan-ului. Cum se transformă o vizită în studio într-un test fizic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-una dintre zilele caniculare de august, șapte dintre fotbaliștii nou-începutului proiect F.C. Carmen au primit convocare în studioul foto. Misiunea: să realizeze un set de fotografii de prezentare, înaintea startului sezonului din Liga a IV-a, programat în luna septembrie.

Chiar dacă ești obișnuit să faci zeci de sprinturi sub soare năpraznic, căldura din studio se simte diferit. Ruben Voica, Nicolae Ciocoiu, Nica Geani, Sergiu Bereștean și Cristi Flisc, primii ajunși în fața aparatului de fotografiat, au transpirat ceva: și de emoții, și de la căldură, și trezindu-se față în față cu vreo cinci aparate, plus blițuri, softboxuri și umbrele care să difuzeze lumina într-un mod plăcut ochiului și să pună în valoare personajul.


Ruben Voica arată că, chiar dacă tema zilei a fost „seriozitate”, „look profi”, „fii dur!”, este loc și pentru puțin „off-topic”. Foto: Cezara Paraschiv

Ca și în cazul unui meci de fotbal, mai întâi este nevoie de încălzire. Și de teste. Așa că primele fotografii întârzie. În studio, se montează aparatura. Se pun camerele foto pe trepied, pe monopied, se montează obiective și se pregătesc blițurile externe. Se așază cu grijă și perdeaua în dreptul ferestrei. Iar pentru că jucătorii intră pe rând în cameră, locul de staționare fiind îngustul hol ce leagă ca într-un vagon cutiuțele în care se realizează ședințe foto pe bandă rulantă, curiozitatea mai împinge, timid, pe câte un sportiv să arunce o privire, rapid, înăuntru.


Cristi și Giani își așteaptă rândul. Foto: Cezara Paraschiv

Băieții apar și dispar între bucățile uriașe de material textil divers colorat.

Iar Ruben, primul model, ia și el o pauză, întinzând mâna chiar și către prosoapele de hârtie nelipsite de la orice ședință foto „profi”. Ședința propriu-zisă poate începe.


Time-out cu Ruben. Foto: Cezara Paraschiv

Băieții de la Carmen se descurcă și ca ajutor-de-fotograf. Li se încredințează unul dintre blițuri, iar „flancul” stâng este asigurat.


Atent la detalii și cu ochii pe coechipier. Foto: Cezara Paraschiv

Și așa, iese și un pic de caterincă, și un pic de voie bună. Dar și un mic antrenament. Pentru că accesoriul atât de util fotografilor nu este ușor ca un fulg, iar provocarea de a-l  ține la înălțime fixă, zeci de minute – este una destul de mare. Un mini-exercițiu de forță.


Cristi Flisc a fost primul care a luat blițul în mână. Și a încheiat „tura” masându-și umărul. Foto: Cezara Paraschiv

Atenția la detalii face diferența. Tricoul Carmen trebuie să stea perfect, sigla trebuie să se vadă complet. Fără falduri și îndoituri. Tricoul trebuie să stea întins pe piept. Ca într-un album de prezentare al marilor firme de echipament sportiv.


Ajustări la linie. Foto: Cezara Paraschiv

De fapt, ar trebui spus – ca la ședințele foto ale marilor cluburi. Pentru a-i ajuta pe băieți să găsească mai ușor poziția dorită de fotograf și expresia potrivită, staff-ul i-a așteptat cu o selecție de fotografii ale unor jucători consacrați, trase cu același scop de promovare. Pentru cei care nu asociază numele Carmen cu opera francezului Georges Bizet, Carmen înseamnă roșu și negru. Ca și pentru AC Milan. Deloc întâmplător, deci, jucătorii aleși pentru a-i ghida pe băieții de la Carmen au fost trei achiziții noi ale legendarei trupe de pe San Siro: Ricardo Rodriguez (24 ani, Elveția) – jucătorul lui Milan de la 1 iulie, transferat pe 18 milioane de euro, fundașul stânga semnând un contract valabil până în 2021, apoi mijlocașul ofensiv cumpărat pentru 20 de milioane de euro de echipa care a terminat sezonul precedent pe locul 6 în serie A – Hakan Calhanoglu (23 ani, Turcia) și Andre Silva (21 ani, Portugalia) – atacant adus de Milan de la FC Porto pentru 38 de milioane de euro.


Ricardo Rodriguez, luat ca model nu doar pentru calitățile sale defensive. Foto: Cezara Paraschiv


Sursa de inspirație și punerea în practică. Foto: Cezara Paraschiv

Paul Pogba, starul francez al celor de la Manchester United, cu clauză de reziliere de 75 de milioane de euro, a fost „intrusul” în peisaj. Dar și cel mai greu de imitat, cu privirea sa supărată.


Nica este atent. Este și omul cu aparatul în mână. Foto: Cezara Paraschiv


Visător. La vreo cupă? La vreun stadion mare? Foto: Cezara Paraschiv

Ritmul ședinței a prins viteză, așa cum se întâmplă și cu unele meciuri. Mecanismul, clar: un jucător pozează, următorul este atent la mimică și la poziții – pentru a le repruduce mai ușor atunci când îi vine rândul, un altul preia blițul.


Nicolae Ciocoiu sesizează imediat când obiectivul îl fixează. Foto: Cezara Paraschiv

Sergiu este cel mai rapid. La el, fotografiile ies din prima. Este cel mai serios. Toți mușchii sunt tensionați, ca pe teren. Dar, la final, răsuflă ușurat. Și zâmbește, după ce este complimentat: „data viitoare, te dăm pe tine model, direct!”


Sergiu Bereștean se relaxează după ce a fost protagonistul unui shooting perfect. Alert și fără duble. Foto: Cezara Paraschiv


Cu privirea înainte, Nicolae Ciocoiu pare desprins dintr-un film de Hollywood. Aduce cu Orlando Bloom. Foto: Cezara Paraschiv

Timpul se scurge, înspre final. O ședință foto inedită și pentru fotbaliști, și pentru studioul care expune pe pereți nenumărate cadre cu bebeluși, din ședințe foto anterioare.


Vizită inedită la studio. Foto: Cezara Paraschiv

Joaca în studio a durat mai puțin decât un meci de fotbal. 75 de minute, pe ceas. Jucătorii strâng cu grijă echipamentul, ghetele, tricourile. Fotografii strâng aparatele și blițurile. Ziua s-a încheiat cu brazilianul Junior în prim-plan. Alți jucători din lot vor veni, într-o altă zi, pentru a completa setul de fotografii, până la definitivarea lotului și startul sezonului. Liga a IV-a are echipă cu tradiție și echipă care investește și în promovare. O echipă cu vise și așteptări mari.


Acele ceasul avansează leneșe pe căldura sufocantă. Este „stop joc”. Foto: Cezara Paraschiv

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?