Sara Errani, suspendată două luni de ITF după ce a fost depistată pozitiv cu letarzol! UPDATE | Prima reacție: „Sunt foarte dezamăgită, dar am conștiința împăcată. Nu am făcut nimic greșit”

Sara Errani, suspendată două luni de ITF după ce a fost depistată pozitiv cu letarzol! UPDATE | Prima reacție: "Sunt foarte dezamăgită, dar am conștiința împăcată. Nu am făcut nimic greșit"

UPDATE Sara Errani a primit o suspendare de două luni din partea ITF, după ce a fost depistat pozitiv cu letarzol, substanță conținută de medicamentul Femara, la un test antidoping susținut în februarie. Suspendarea sportivei din Italia a început din data de 3 august, după cum au anunțat oficialii forului de conducere al tenisului.

De asemenea, lui Errani i-au fost anulate punctele și premiile din perioada 16 februarie – 7 iunie, singura sa performanță notabilă din acea perioadă fiind o semifinală la turneul de la Rabat (Maroc).

Suspendarea Sarei Errani va lua sfârșit pe 2 octombrie, împiedicând-o pe sportiva italină să evolueze la turneul de Mare Șlem de la US Open (SUA). Errani a motivat testul ieșit pozitiv prin faptul că mama sa suferă de cancer la sân și fi i-ar contaminat mâncarea cu medicamentul Femara (n.r. – folosit pentru tratarea cancerului la sân), care conține letarzol.

„N-am luat niciodată, în viața și cariera mea, nicio substanță interzisă. Sunt extrem de dezamăgită, dar, în același timp, am conștiința împăcată pentru că știu că nu am făcut nimic greșit”, a spus Sara Errani într-un comunicat, citată de AP.


Jucătoarea italiană de tenis Sara Errani, locul în clasamentul 98 WTA, a fost depistată pozitiv cu Arimidex, un produs considerat steroid, dar utilizat pentru tratamentul împotriva cancerului la sân, scrie site-ul tennisworldusa.org.

Testul efectuat de sportiva italiană datează din primele luni ale anului 2017, iar substanța interzisă a fost depistată în probele de urină prelevate de către ITF. În absența unui tratament prescris, medicamentul Arimidex este considerat substanță interzisă de către forul de conducere al tenisului, lucru care îi poate aduce lui Errani o suspendare.

Federația Italiană de Tenis a hotărât să vină în ajutorul Sarei Errani, adunând o echipă de avocați și medici în scopul de a o apăra pe italiancă, una dintre cele mai bune jucătoare din țara sa natală.

Sara Errani se alătură Mariei Șarapova, care a fost depistată pozitiv, anul trecut, cu Meldonium. Sportiva din Italia va organiza, în această săptămână, o conferință de presă în care va vorbi exact despre cum au decurs lucrurile și cum s-a ajuns să fie depistată pozitiv.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro