Hagi a așteptat prima victorie din istorie în Europa pentru a le transmite un mesaj contestatarilor: „Stați liniștiți, dacă falimentez…”. Ce a spus despre execuția de generic a lui Ganea și de ce se teme în returul din Cipru

Hagi a așteptat prima victorie din istorie în Europa pentru a le transmite un mesaj contestatarilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi e un antrenor și un patron fericit. Viitorul a învins, miercuri seară, APOEL Nicosia, scor 1-0, după un meci decis de eurogolul lui Cristi Ganea, iar discursul Regelui de la finalul meciului a fost unul destul de echilibrat.

Cel mai mare fotbalist al României s-a declarat mulțumit de joc și de rezultat, a evidențiat valoarea adversarului pe care l-a avut în față, dar și faptul că scorul putea fi mai mare, dacă elevii săi nu ratau câteva ocazii importante în prima repriză: „Suntem fericiți, am câștigat, învățăm din fiecare experiență. Sunt mulțumit că echipa a reacționat bine după meciul cu CFR. Am avut consistență, în majoritatea timpului am făcut ce ne-am propus. Am avut ocazii multe, scorul putea să fie mai mare, acum sper doar să facem față la ei. Ei au jucători cu experiență mai mari, echipa lor e plină de jucători care au jucat la Chelsea, la Borussia Monchengladbach, portarul vine din Olanda…Am făcut față meciului cu stilul nostru, cu jocul nostru. Merge bine, vom vedea ce va fi!”, a spus Hagi, la microfonul TVR, înainte să atragă atenția supra condițiilor în care se va juca returul din Cipru: „Nu aveam cum să fim favoriți. Suntem o echipă tânără, cu unii jucători tineri, dar creștem și am făcut față. Sunt fericit pentru jucători, au muncit, cred că avem o echipă bună. Dar, atenție, jucăm în Cipru. Au suporteri, va fi căldură mare, n-avem timp…Nu suntem obișnuiți cu un așa program, vom vedea cum vom face față.”

„Eu nu am dat asemenea gol!”

Întrebat despre execuția fabuloasă a lui Cristi Ganea, Hagi a spus că în întreaga sa carieră de fotbalist nu a reușit un asemenea gol, apoi a lămurit situația lui Florinel Coman și a avut un mesaj de transmis, după ce s-a zvonit că a apelat la un împrumut pentru a trece peste probleme financiare: „Eu nu am dat gol așa, de pe centru, peste zid, nici nu am văzut…E într-o formă bună, e profesionist, are talent, e un băiat foarte bun care poate și mai mult.


Nu ne putem uita prea mult la ocaziile ratate, trebuie să începem să ne refacem pentru meciul cu Dinamo și cel din Cipru. Eu știu că am un meci cu ei, nu știu dacă avem prima șansă sau nu. Acolo va fi un meci frumos.

Coman a avut un program separat pentru că a avenit mai târziu, a fost la munte cu preparatorul, nu știu de ce apar anumite lucruri. Până acum n-a avut de gând să plece din cantonament sau să facă un lucru mai ciudat. Vom vedea și dacă pleacă la Benfica, până când nu vedem ce se întâmplă nu vorbim. Sunt oferte, dar tatonăm…Oricum, dacă nu vând, bugetul e făcut pe acest an. Nu falimentăm, așa cum au zis unii. Stați liniștiți, chiar dacă falimentez, am făcut-o de plăcere, nu e nicio problemă. Din păcate, trebuie să apară ceva negativ de mine. Cine o face, cum o face, asta e….Trăiesc în România și trebuie să suport toate aceste lucruri. Merg înainte, am această putere și transmit echipei anumite lucruri care sunt importante. Mă minunez de ce apare în ziare. Am ieșit bine la licență, orice echipă din lume lucrează cu o bancă. Și Barcelona, și Real Madrid tot la bănci se duc. Au vrut să bage o diversiune vis-a-vis de un club care se comportă bine cu jucătorii.”, a mai spus Regele.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri