Probleme pentru Andone! Românul s-a accidentat în ultimul amical jucat de Deportivo

Emoții pentru Florin Andone. Atacantul român s-a accidentat în meciul amical cu Pontevedra. Potrivit oficialilor celor de la Deportivo La Coruna, Andone a suferit o contuzie la gambă.
Probleme pentru Andone! Românul s-a accidentat în ultimul amical jucat de Deportivo

Emoții pentru Florin Andone. Atacantul român s-a accidentat în meciul amical cu Pontevedra. Potrivit oficialilor celor de la Deportivo La Coruna, Andone a suferit o contuzie la gambă.

Andone a cerut să fie schimbat după primul sfert de oră al meciului cu Pontevedra după o ciocnire cu un fundaș advers. Românul a reușit totuși să ofere o pasă decisivă la acea fază, iar Deportivo a câștigat meciul de pregătire cu 5-0. În precedenta partidă amicală, cu Bergantinos, confruntare câștigată de Deportivo cu 6-1, Andone a reușit să marcheze un gol.

Noul sezon al La Liga va debuta pe 20 august, iar Deportivo are unul dintre cei mai puternici adversari în prima etapă: Real Madrid.

Andone a fost adus de Deportivo La Coruna pe 22 iulie 2016 pentru 4,7 milioane de euro. În sezonul precedent, atacantul în vârstă de 24 de ani a marcat 12 goluri în cele 37 de meciuri jucate.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Promotor.ro