DECLARAȚIA ZILEI | De ce nu-și cumpără fotbaliștii din Liga 1 un bolid Ferrari. „Toți ne dorim…”

DECLARAȚIA ZILEI | De ce nu-și cumpără fotbaliștii din Liga 1 un bolid Ferrari. "Toți ne dorim..."

Fost căpitan la Poli CSM Iași, Ionuț Voicu a intrat pe finalul meciului în care noua sa echipă, Gaz Metan Mediaș, a remizat, scor 0-0, la Iași, într-un meci din etapa a 2-a a Ligii 1. Fundașul dreapta și-a taxat la DolceSport foștii colegi, comentând ironic intențiile lor exprimate de a prinde la finalul campionatului un loc în cupele europene.

„Va fi foarte greu ca Iași să prindă play-off-ul. Am văzut că și Chiajna vrea în play-off, toate echipele își doresc acest lucru. Până la urmă, toți ne dorim un Ferrari, dar nu știu dacă avem bani să-l cumpărăm. Am mai fost adversarul lui Poli și în trecut, dar mă bucur că am revenit la Iași. Eu cred că am avut rezultate cât am jucat la această echipă, m-am simțit foarte bine și mă bucur că am revenit. Aveam nevoie de moral după eșecul de la Constanța, avem nevoie de timp după toate transferurile făcute, dar cred și sper că acest punct ne va ajuta pe viitor” , a declarat Ionuț Voicu pentru Dolce Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]