Câinii, stăpâni în casa lupilor! Dinamo bate Juventus la Ploiești, 3-0, după un debut perfect pentru Salomao și Nascimento. Nou-promovata a lăsat o impresie bună

Câinii, stăpâni în casa lupilor! Dinamo bate Juventus la Ploiești, 3-0, după un debut perfect pentru Salomao și Nascimento. Nou-promovata a lăsat o impresie bună
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dinamo a început perfect noul sezon al Ligii 1 și a câștigat cu Juventus București, 3-0 la Ploiești, după un meci în care Salomao a oferit două pase decisive, iar Nascimento a debutat cu gol.
  • Rivaldinho a deschis scorul în minutul 32, gazdele au rămas în zece oameni în startul reprizei a doua înainte ca Nascimento să facă 2-0. Nedelcearu a închis tabela, în prelungiri.

Antrenorii sunt un fost atacant, Daniel Oprița, și un fost fundaș, Cosmin Contra, și ambii vin după două sezoane bune. Stadionul, Ilie Oană, e gazda perfectă pentru debutul lui Juventus București în istoria Ligii 1, fanii lui Dinamo încântă din tribune, vremea e bună, meciul nu are cum să fie altfel.

Contra intră în 4-4-2, îi găsește loc lui Salomao în flancul stâng și-l trimite pe Rivaldinho lângă Nemec, iar Oprița știe că nu are jucători cu experiență, așa că Juventus începe defensiv, având, parcă, nevoie de câteva minute pentru a înțelege că Liga 1 nu e Liga 2 și că diferența dintre Dinamo și CS Balotești nu e foarte mare, ci imensă. „Câinii” din tribune cântă, Contra se agită pe margine, Busuladzic și Mahlangu ară tot la mijlocul terenului și startul e alb-roșu. Dar Juventus are ambiție, Morariu, Ștefan și Mihăescu nu se sperie, ascultă docili ordinele lui Oprița și „bagă materiale”. E presiunea echipei mai bune, dar outsiderul a venit să joace fotbal.

Rivaldinho, în stilul Nemec

Trece primul sfert de oră și teama din jocul lui Juventus începe să se risipească. Tehnica și viteza nu sunt argumente ale oamenilor lui Oprița, dar voința e și o gafă a lui Maric (minutul 17) îi dă lui Ciprian Petre șansa primului gol din istoria echipei în Liga 1. „Aripa” dreaptă ratează colțul scurt, Juventus simte că se poate, dar e conștientă de valoarea adversarului și apărarea are prioritate. Dinamo nu produce un fotbal de vis, dar ritmul impus e bun și terenul se mai înclină o perioadă spre poarta lui Stoian. Vine minutul 32 și primul moment în care Salomao alege să-și asume o fază. Noul mijlocaș stânga al „câinilor” confirmă vorbele lui Mutu, centrează pe capul lui Rivaldinho, iar brazilianul deschide scorul cu o execuție copiată, parcă, de la Nemec.


Rivaldinho are un comportament atipic pentru un brazilian. Nu driblează, dar marchează des cu capul

Mai experimentați, mai siguri pe ei, jucătorii lui Contra dețin controlul, dar surprizele pot să vină de nicăieri și Dinamo scapă doar cu prețul unei parade superbe a lui Penedo (minutul 45) la un șut senzațional al lui Ștefan. Pauză și impresia e că prima repriză din istoria lui Juventus în Liga 1 nu e deloc rea.

Salomao și Nascimento, decisivi la debut

Fotbalul devine mai ușor când conduci și foarte simplu în momentul în care ești echipa mai bună și ai avantajul unui om în plus pentru că închizătorul advers e eliminat. O pățește Mihăescu, în minutul 53, după două galbene și concluzia devine clară: Dinamo nu mai poate scăpa victoria. Nu cu Contra pe bancă, nu contra unei nou-promovate și nu când apărarea adversă adoarme. Intrat pe teren în minutul 57, Nascimento a negociat perfect mingea primită de la același Salomao, l-a învins și el pe Stoian și Oprița s-a resemnat. Debutul în Liga 1 va însemna o înfrângere în fața unui adversar mult superior.


Diogo Salomao, creatorul a două dintre golurile lui Dinamo.

Cu trei puncte în buzunar, Contra l-a răsplătit pe Costache pentru pregătirea de vară foarte bună, puștiul l-a înlocuit pe Nemec și a creat o fază superbă, dar Bumba (minutul 80) a ratat șansa golului al treilea. Tot Costache și-a asumat responsabilitățile, iar șutul său din minutul 90+3 a fost respins greșit în față de Mingote, până la Nedelcearu, care a marcat cel mai ușor gol al carierei.

Dinamo bate la Ploiești pe arena unei rivale, începe sezonul așa cum trebuie și Contra are motive să spere că va face o figură frumoasă cu Athletic Bilbao. Juventus rămâne cu o primă impresie bună și, probabil, va arăta și mai mult fotbal contra unor echipe care o vor lăsa să joace.

Cu un om în plus, Dinamo nu a avut nicio emoție în a obține cele trei puncte, iar Nascimento a marcat, în minutul 66, pentru 2-0.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri