România, medalie de aur la Cupa Mondială de la Lucerna, în „proba regină”. Elisabeta Lipă: „Am redevenit forță, mă gândesc la o medalie la Campionatele Mondiale”

Redactor:
Marius Hutu
România, medalie de aur la Cupa Mondială de la Lucerna, în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipajul feminin de 8+1 al României și-a reconfirmat valoarea și la Cupa Mondială de canotaj de la Lucerna, ultima verificare înaintea Campionatelor Mondiale de la Sarasota (SUA / 23 septembrie – 1 octombrie). Medaliată cu aur la Campionatele Europene, ambarcațiunea tricoloră s-a impus și în Elveția, de o manieră entuziasmantă.

Cursa a fost extrem de strânsă până la 1.500 de metri, cu o luptă fantastică între România și Noua Zeelandă. Înainte de a se intra pe ultimii 500 de metri ai cursei, diferența între cele două echipaje a fost de trei sutimi de secundă, în favoarea României. Pe ultima parte, tricolorele au ridicat ritmul și s-au distanțat fără a mai putea fi ajunse. Victorie cu 6:02,810, un timp excelent. Pe locurile următoare s-au clasat Noua Zeelandă 6:04,830 și Marea Britanie 6:10,340. Componența ambarcațiunii: Mihaela Petrila, Adelina Boguș, Viviana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Iuliana Popa, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Laura Oprea – Daniela Druncea.

România a mai fost reprezentată și în finala masculină de doi fără cârmaci (rame). Foarte tânărul echipaj tricolor, format din Cosmin Pascari și Mihai Țigănescu, s-a clasat pe locul 4, un rezultat promițător pentru doi canotori de numai 19 ani.

La 8+1 masculin, după o finală foarte tare, în care ritmul a fost dat de echipajul Germaniei (deținătorul celui mai bun timp din istorie), România a trecut linia de sosire pe locul 4, cu 5:29,470. Podiumul a fost următorul: 1. Germania, 2. Australia, 3. Olanda 1. Rezultatul de la Lucerna arată că echipajul tricolor, format din Constantin Adam, Adrian Damii, Ciprian Tudosa, Sergiu Vasile Bejan, Cristian Ivașcu, Constantin Radu, Marius Vasile Cozmiuc, Cristi Ilie Pîrghie – Adrian Munteanu, se află pe drumul cel bun.

La puțin timp după cursele finale, Elisabeta Lipă, președinta FR de Canotaj, a postat următorul comentariu pe pagina ei de facebook:

„Cupa Mondială de la Lucerna s-a încheiat frumos pentru România, cu o medalie de aur și cu mai multe speranțe de viitor. Fetele de la 8+1 și-au reconfirmat valoarea și s-au impus clar într-o finală în care Noua Zeelandă s-a dovedit un adversar tenace și periculos. Dar România a redevenit o forță în proba regină, ceea ce mă face să mă gândesc de pe acum la obținerea unei medalii la Campionatele Mondiale de la Sarasota (SUA).

Cu un echipaj tânăr, barca masculină de 8+1 a încheiat finala probei pe locul 4, însă cu un timp bun, care dovedește că băieții sunt în progres. Dacă stau să mă gândesc bine, România nu a mai avut din 2004 un echipaj de 8 într-o finală de Cupă Mondială, iar acum băieții noștri s-au luptat cu Germania – vicecampioană olimpică și deținătoare a celui mai bun timp din istorie, Australia – întotdeauna o forță, Olanda – medaliata cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio. Nu pot să nu remarc și faptul că Marea Britanie, care este campioana olimpică en titre, a încheiat proba pe locul 6, după băieții noștri.

Tot pe locul 4 s-au clasat și cei doi tineri canotori de la dublu rame, Cosmin Pascari și Mihai Țigănescu. Ținând cont de vârstă, ambii au 19 ani, și cu cine s-au luptat, rezultatul lor este unul promițător. Ei au fost devansați doar de neo-zeelandezi, deținătorii celui mai bun timp din istorie, unul dintre ei fiind campion olimpic en titre, croații – campioni olimpici la Rio în proba de dublu vâsle (au schimbat proba!) și francezii, urmașii finaliștilor olimpici de la Rio.

Cei care mă cunosc știu că nu mă mulțumesc cu puțin, dar rezultatele de la Lucerna, cea mai puternică etapă de Cupă Mondială, dovedesc că suntem pe drumul cel bun.

Felicitări sportivilor, antrenorilor și tuturor cluburilor de la care provin acești sportivi minunați, în care ne punem toate speranțele. Hai România!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare