Adi Mutu susține că a dat lovitura pe piața transferurilor: „Zece zile am negociat cu el! Va face furori în România!”

Adi Mutu susține că a dat lovitura pe piața transferurilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adi Mutu consideră că Dinamo a dat lovitura prin transferul lui Diogo Salomao. Directorul general al lui Dinamo este de părere că portughezul în vârstă de 28 de ani este peste media din Liga 1.

Dinamo este pe cale să anunțe primul transfer. Conducerea clubului din Ștefan cel Mare a ajuns la un acord cu Diogo Salomao, un mijlocaș ofensiv în vârstă de 28 de ani. Acesta poate juca pe flancuri, dar și în spatele vârfului. Salomao a evoluat până în această vară la Mallorca, în liga secundă a Spaniei.

Adi Mutu este de părere că mijlocașul de 28 de ani se va impune repede în Liga 1 și va fi printre cei mai buni jucători din campionatul României. Salomao urmează să facă vizita medicală, după care va semna un contract pe doi ani:

„Îl știu pe Salomao bine. De trei săptămâni ne uităm la el. E exact ce ne dorim. Îi place să joace în bandă, dar și în spatele vârfului. E jucătorul pe care antrenorul nostru l-a cerut. Anul trecut a fost la Mallorca, probabil se va descurca foarte bine în România. E jucător de picior stâng. Eu, Cosmin și colegii de la scouting l-am urmărit cu atenție. Au fost zece zile de negocieri. Mâine (n.r. marți) are vizita medicală și, dacă va trece, va pleca mâine după-amiază împreună cu mine în cantonamentul echipei. O să vedeți că va face furori în România”, a declarat Adi Mutu la Dolce Sport.

„Briliantul” susține că Salomao n-a fost adus pentru a-l înlocui pe Antun Palic, care ezită să-și prelungească înțelegerea. Mutu spune că cei doi vor juca împreună, deoarece Contra va schimba sistemul de joc:

„Nu vine pe locul lui Palic, Cosmin va schimba probabil sistemul de joc. Întotdeauna e presiune la Dinamo. Vrem să analizăm jucătorii cu mare atenție înainte de a-i transfera. Salomao vine gratis și va semna pe doi ani. Va avea un salariu bun”, a mai spus Adi Mutu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…