„Baia Mare Beach Handbal Challenge” s-a extins la o competiție pe durata a 9 zile. Cine poate participa și condițiile de validare

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul CS Marta Baia Mare împreună cu CS Minaur și primăria Muncipiului Baia Mare lansează din nou o provocare handbaliștilor și iubitorilor de handbal din România și îi invită în 1-9 Iulie 2017 la „Baia Mare Beach Handball Challenge”. 

Dacă anul trecut, în cadrul primei ediții, organizatorii au oferit băimărenilor ocazia să experimenteze beach handball-ul pe o perioadă de 3 zile, mobilizând peste 100 de sportivi și pasionați ai sportului, anul acesta au dus competiția la un alt nivel. Timp de 9 zile băimărenii vor avea parte de căldură, voie bună, handbal pe plajă, piruete spectaculoase, soare din abundență, iar spectacolul va fi de neuitat datorită numeroaselor competiții și activități pe care le-au pregătit organizatorii:  

  • • 1-2  Iulie Turneu de beach handball pentru amatori și juniori (categorii feminin și masculin)
  • • 7-9 Iulie Turneu de beach handball internațional pentru handbaliști profesioniști sau foști handbaliști la care sunt invitați să se înscrie atât cei din România cât și din afara tării.

Între cele două competiții, organizatorii au pregătit activități atât pentru cei mici cât și pentru cei care vor să facă mișcare pe plaja de la munte, cum ar fi: concursuri de castele de nisip, beach fotbal, beach voley, reprezentații de karate, kangoo jumps, dansuri și multe surprize.  

Cui se adresează evenimentul?

Competiția se adresează iubitorilor de handbal – amatori sau profesioniști – din toată țara și va avea două categorii: feminin și masculin. De asemenea sunt așteptați în număr cât mai mare spectatori, suporteri, amatori de show sportiv și de relaxare.

Condițiile de validare ale echipelor înscrise în competiție:

1. Completarea formularului de inscriere (https://goo.gl/ZeD1OP). 

2. Echipa să fie alcătuită din 6-8 membri 

3. Achitarea taxei de 20lei/membru.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…