Viitorul a egalat în „meciul” de la TAS! Avantajul anunțat de Gigi Becali, anulat printr-o simplă mutare a lui Hagi

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, anunța luni, 19 iunie, că procesul de la TAS dintre Viitorul și echipa roș-albastră se va judeca în regim de urgență, iar deznodământul va fi aflat până cel târziu pe 12 iulie, în condițiile în care în data de 14 iulie va avea loc tragerea la sorți pentru turul 3 preliminar al UEFA Champions League.
Viitorul a egalat în "meciul" de la TAS! Avantajul anunțat de Gigi Becali, anulat printr-o simplă mutare a lui Hagi

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, anunța luni, 19 iunie, că procesul de la TAS dintre Viitorul și echipa roș-albastră se va judeca în regim de urgență, iar deznodământul va fi aflat până cel târziu pe 12 iulie, în condițiile în care în data de 14 iulie va avea loc tragerea la sorți pentru turul 3 preliminar al UEFA Champions League.

Bivolaru, președintele celor de la Viitorul, a declarat că procesul nu va fi judecat în regim de urgență, la cererea echipei lui Hagi. În data de 5 iulie va avea loc primul termen și este destul de greu de crezut că va fi oferită o soluție înainte de tragerea la sorți.

„Cazul nu se judecă în procedură de urgență. Am depus această cerere, iar TAS a luat act de cererea noastră. Acum avem un singur termen pe care îl știm cu certitudine: 5 iulie. Atunci va fi prezentat termenul limită în care va fi dată o decizie. E greu de crezut că se va da o decizie până la 14 iulie atunci când este tragerea la sorți pentru turul 3 preliminar al UEFA Champions League. Noi ne considerăm și toată suflarea fotbalistică ne consideră campionii României așa că nu am văzut de ce trebuie judecat cazul în regim de urgență”, a declarat Cristian Bivolaru la DigiSport.

Tot ieri, Gigi Becali anunța că Nedelcu va deveni jucătorul FCSB-ului în cursul zilei de joi. Oficialul Viitorului nu exclude total această variantă, însă un singur lucru e cert: Coman nu va ajunge în curtea roș-albaștrilor.

„Vom vedea dacă Nedelcu va ajunge joi la FCSB. Se discută și această posibilitate. Dintre Nedelcu și Coman, Nedelcu are șanse mai mari de a ajunge acolo”, a mai precizat Bivolaru,.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Promotor.ro