Bătaie de joc mondială. FRF a programat ilegal un baraj pentru Liga 3 care nu s-a mai ținut: campioana Ilfovului era din Dâmbovița, echipa din București nu era afiliată. Meciul s-a anulat pentru că gazdele n-aveau doctor. Din vestiarul arbitrilor a dispărut carnetul unui jucător

Redactor:
Matei Udrea

  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida Progresul Spartac București – Voința Crevedia, contând pentru barajul de promovare în Liga 3 și care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă, a fost programată încălcându-se, de către autoritățile fotbalistice, toate regulamentele și chiar legile, acuză Tudor Iacov, președinte la Progresul București, a treia clasată în Liga a 4-a București.

FRF a stabilit ca una din confruntările dintre campioanele Ligii 4 să aducă față în față Progresul Spartac 1944 (câștigătoarea titlului în București) și Voința Crevedia (campioană în Județul Ilfov).

Numai că Progresul Spartac 1944 a reprezentat Bucureștiul fără să fie afiliată la Asociația Municipală de Fotbal București! Prezența acestei formații în campionatul Ligii 4 din București nu a fost legală în ultimul sezon.

În același timp, Voința Crevedia, desemnată campioană la Ilfov, a participat ilegal la competiția din acest județ din simplul motiv că localitatea face parte din Județul Dâmbovița! Conform Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), Art. 1, Alin. 2, cluburile sunt obligate să se afilieze și să participe la competițiile din județul de care aparțin. Excepție fac situațiile în care în județul respectiv nu există competiție pentru categoria din care face parte echipa (seniori, juniori de diferite vârste). Cum Dâmbovița are campionat de seniori, Voința Crevedia ar fi fost obligată să joace în propriul județ. N-a făcut acest lucru, fiind acceptată ilegal în Ilfov.

Despre acestea, dar și alte nereguli, a scris pe site-ul www.fcprogresul.ro președintele echipei FC Progresul, Tudor Iacov.

ProSport a semnalat, de-a lungul acestui an, nenumăratele ilegalități care se fac în Asociațiile Județene de Fotbal, cu complicitatea și acoperirea Federației Române de Fotbal. La AMFB, conducerea nu este validată în tribunal, iar alegerea ultimului președinte s-a făcut într-o Adunare Generală populată cu echipe din alte județe și fără drept de vot.

La ultima Adunare Generală a FRF, președinții Asociațiilor Județene de Fotbal au constituit un puternic bazin electoral pentru președintele în exercițiu Răzvan Burleanu. Cei 41 (singurul care s-a opus a fost Cristian Balaj, reprezentantul Maramureșului) au votat în bloc toate propunerile președintelui FRF, inclusiv aceea de a include în regulament clauze care interzic eventuala candidatură la șefia federației a lui Lupescu, Chivu și Marica. O altă măsură votată de șefii AJF a fost aceea de a lua cu forța bani din drepturile TV ale Ligii Profesioniste de Fotbal. Pe de altă parte, FRF a decis că șefii AJF-urilor devin și observatori la partidele de Liga 2 și Liga 3, ceea ce înseamnă venituri suplimentare de câteva sute de lei în fiecare săptămână, sub formă de barem.

Revenind la meciul de baraj Progresul Spartac – Voința Crevedia, programat de FRF cu încălcarea propriilor regulamente (după cum am prezentat mai sus), circul nu s-a oprit aici.

Meciul nu s-a mai jucat pentru că gazdele n-au avut medic la stadion (pe foaie fusese trecut doar un asistent). Înainte ca arbitrul să constate acest lucru, oficialii Progresului, care primiseseră informații că mai mulți jucători ai Voinței nu sunt în regulă, au contestat dreptul de joc a câtorva adversari.

Mai mult decât atât, avizați la rândul lor asupra faptului că gazdele folosesc jucători sub semnul întrebării, oaspeții de la Crevedia au contestat și ei dreptul de joc al fotbaliștilor Frangu, Stoian și Geană, de la Progresul.

Interesant este și faptul că legitimația de joc a unuia dintre jucătorii vizați de contestația oficialilor Progresului, portarul Ungur de la Voința, a dispărut subit din vestiarul arbitrilor.

În aceste circumstanțe, arbitrul Adrian Illyeș, din Ploiești, a stabilit că, neavând doctor la teren, Progresul Spartac pierde la masa verde cu 0-3!

ProSport a scris despre toate partidele de baraj pentru promovarea în Liga 3 AICI.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…