Se-ntâmplă și la case mai mari. A declarat că vrea să plece, apoi a semnat prelungirea cu Atletico. Acum, își cere scuze: „Cred că am fost înțeles greșit, sunt fericit că voi continua aici”

Antoine Griezmann a devenit persona non-grata la Atletico Madrid. La finalul sezonului, francezul a spus că: "Sunt gata de plecare. Vreau să câștig trofee, acesta e gândul meu pentru sezoanele următoare, iar viitorul meu va fi decis în funcție de acest obiectiv". La mai puțin de o lună, Griezmann surprinde și semnează prelungirea contractului cu Atletico până în 2022. Potrivit Marca, atacantul a încercat să-și "repare" declarațiile.

Antoine Griezmann a devenit persona non-grata la Atletico Madrid. La finalul sezonului, francezul a spus că: „Sunt gata de plecare. Vreau să câștig trofee, acesta e gândul meu pentru sezoanele următoare, iar viitorul meu va fi decis în funcție de acest obiectiv”. La mai puțin de o lună, Griezmann surprinde și semnează prelungirea contractului cu Atletico până în 2022. Potrivit Marca, atacantul a încercat să-și „repare” declarațiile.

„Primul lucru pe care vreau să îl fac este să îm cer scuze tuturor celor care au înțeles greșit vorbele mele. Poate că m-am exprimat eu greșit sau că au fost persoane care au vrut să aibă titluri de prima pagină folosindu-se de cuvintele mele, însă de când am venit la Atletico am dat totul pentru acest club, pentru colegii mei și pentru staff-ul tehnic și sunt foarte fericit că voi continua să joc aici, alături de voi, toți„, a mărturisit Griezmann.

La finalul campionatului, presa din Anglia l-a dat pe atacantul francez tot mai aproape de formația antrenată de Mourinho, Manchester United, însă, deznodământul a fost altul. Griezmann va lupta pentru trofee la Atletico, echipă pentru care evoluează de 3 ani (iulie 2014).


Antoine Griezmann are o cotă de piață de 80 de miloane de euro, potrivit transfermarkt.de 

„O să le mulțumesc tuturor prin evoluția mea pe teren, o să dau totul. Acum mă voi relaxa puțin, pentru a fi din nou în formă și o să revin alături de lotul meu pentru a ne pregăti pentru sezonul următor la Los Angeles, la fel ca în toți anii„, a mai adăugat 7-le lui Atletico.

Atletico Madrid a terminat sezonul 2016-2017 pe locul al treilea, loc ce îi asigură echipei pregătite de Simeone participarea directă în grupele Champions League.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]