Și-a găsit deja echipă! Marius Șumudică ar fi ajuns la un acord cu o echipă din străinătate. Salariul uriaș pe care ar urma să-l primească

Și-a găsit deja echipă! Marius Șumudică ar fi ajuns la un acord cu o echipă din străinătate. Salariul uriaș pe care ar urma să-l primească
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa din Turcia susține că Marius Șumudică a ajuns la un acord cu turcii de la Kayserispor. Contractul se întinde pe un an, cu opțiune de prelungire, în funcție de performanțe. Șumudică ar urma să primească un milion de euro pe an. Erol Bedir, patronul clubului, a confirmat informația pentru presa din Turcia.

Șumudică a rămas liber de contract după ce s-a despărțit de Astra și sunt mari șanse să-și continue activitatea în străinătate. Site-ul futbolarena.com susține că antrenorul român a ajuns la un acord cu cei din conducerea lui Kayserispor și va semna un contract valabil un sezon. În funcție de performanțe, negocierile vor fi reluate pentru o nouă înețelegere.

Sursa citată susține că turcii i-au cerut sfatul lui Mircea Lucescu înainte de a începe negocierile cu Marius Șumudică și fostul antrenor al lui Zenit a avut numai cuvinte de laudă. Cei au doi au rămas în relații foarte bune după ce Șumudică a fost antrenat de Mircea Lucescu la Rapid. Turcii susțin că Șumudică a ajuns deja în Turcia și urmează să semneze contractul.

Este o lovitură și din punct de vedere financiar pentru Marius Șumudică. Jurnaliștii turci susține că fostul antrenor al Astrei ar urma să primească un milion de euro pe sezon, de cinci ori mai mult decât la Astra.

Șumudică va avea însă o misiune destul de dificilă în Turcia. Kayserispor a terminat pe locul 15 în campionat, la două pucte diferență de primul loc retrogradabil.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?