Zidane a dezvăluit SECRETUL Realului după un sezon fantastic și cum și-a făcut echipa să joace incredibil în repriza a doua: „Asta le-am spus! Am fost spectaculoși”


Zidane a dezvăluit SECRETUL Realului după un sezon fantastic și cum și-a făcut echipa să joace incredibil în repriza a doua: "Asta le-am spus! Am fost spectaculoși"

Zinedine Zidane scrie istorie și ca antrenor, după o carieră glorioasă de jucător, iar sâmbătă seară a devenit primul tehnician din era Champions League care reușește să-și apere trofeul cucerit cu un an înainte. Real Madrid este pentru a 12-a oară în istorie campioana europei, iar tehnicianul francez spune că secretul a stat în faptul că a reușit să-i facă pe toți componenții echipei să se simtă importanți în aceast sezon.

Zizou a dezvăluit și ce a discutat cu jucătorii săi la pauza meciului, după o primă repriză în care Juve păruse echipa mai bună.

Sunt o parte a acestei echipe! Cheia succesului nostru este că toți s-au simțit importanți în acest sezon și toată lumea a contribuit la trofeele câștigate. Unitatea acestei echipe este fantastică, iar atunci când ai așa ceva în echipă, ai o șansă bună să cucerești trofee.

Prima repriză a fost echilibrată. Juventus a ieșit decisă pe teren și a avut posesia. În a doua parte am fost superiori. La pauză le-am spus jucătorilor să continue să facă ceea ce făceau, să depună mai multă energie în momentul în care fac pressing și atunci când pasează. Și am fost spectaculoși în repriza a doua. Jocul de pase și deplasarea au fost fantastice! Nu e ușor să marchezi patru goluri cu Juventus!

Este o zi istorică pentru familia Madridului – jucători, staff și toți fanii noștri! Este o zi imensă, nimeni nu a reușit să-și apere trofeul Champions League până acum, dar noi am făcut-o”, a declarat Zidane după meci.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]