De la telespectator de lux la „Papa” de România, Adrian Stoian a ieșit din spital. O lună a fost internat și a stat departe de echipa sa, Crotone, care s-a salvat de la retrogradare

De la telespectator de lux la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Stoian a trecut prin cea mai neagră perioadă din cariera sa de jucător. Pe 30 iunie noaptea, după meciul jucat pe teren propriu cu AC Milan, atacantul român în vârstă de 26 de ani a ajuns de urgență la un spital din Crotone după ce i s-a făcut rău dintr-o dată.

De atunci, Stoian a rămas internat și sub supravegherea medicilor timp de aproximativ o lună, fiind spitalizat din cauza unei infecții virale. Colegii de la Crotone nu l-au uitat în niciun moment pe Stoian. În ultimele etape ale sezonului, aceștia au purtat tricouri cu numele românului și au luptat și pentru el în salvarea de la retrogradarea. Crotone a tremurat până în ultima etapă, jucată acasă, contra echipei lui Ștefan Radu, Lazio. Formația antrenată de tehnicianul Davide Nicola s-a impus cu 3-1 și a reușit minunea: să rămână și în sezonul următor în Serie A. 

Fiind în continuare internat, Adrian Stoian nu a putut să meargă la petrecerea echipei, dar echipa a mers la el. Camera de spital a atacantului s-a umplut cu jucătorii de la Crotone.

Pe contul său de Facebook, Stoian a scris un mesaj de mulțumire colegilor, dar și conducerii echipei. 

Această poveste a început pe 19 ianuarie 2015. Am găsit o mare familie și datorită acestui lucru am fost foarte fericit în cei 3 ani petrecuți aici…am reușit să ne salvăm de la retrogradare când eram în Serie B, am promovat în Serie A și, din nou, am reușit să ne salvăm de la retrogradare și să rămânem în A. Vreau să mulțumesc tuturor celor cu care am petrecut ultimii 3 ani„, a scris Adrian Stoian după salvarea echipei sale, Crotone, de la retrogradare.

În urma rămânerii în Serie A și în sezonul 2017-2018, jucătorii lui Crotone au fost răsplătiți, Adrian Stoian & Co au primit câte 100.000 de euro, primă. 


Adrian Stoian a urmărit meciul din etapa 36 din Serie A, Crotone – Udinese, 1-0, de la geamul rezervei de spital în care era internat

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…