Metoda „Gigi Becali!” :) Spaniolii anunță înaintea finalei Ligii Campionilor că Real Madrid vrea un jucător de la Juventus

Redactor:
Andrei Pal
Metoda
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul italian Leonardo Bonucci, în vârstă de 30 de ani, de la Juventus Torino, se află pe lista de transferuri a clubului Real Madrid, a anunțat, joi, cotidianul spaniol Marca.

Componentul uneia dintre cele mai puternice defensive din Europa, alături de Giorgio Chellini și Andrea Barzagli, Bonucci poate face obiectul unui transfer între Juventus și Real Madrid, după finala Ligii Campionilor (sâmbătă, 3 iunie, de la ora 21:45). Jurnaliștii spanioli scriu că fundașul central italian este considerat de cei de la Real Madrid înlocuitorul perfect pentru Pepe, portughezului expirându-i contractul cu echipa de pe Santiago Bernabeu.

Florentino Perez, președintele celor de la Real Madrid, vrea să profite de micile neînțelegeri care au existat între fotbalist și antrenorul Massimiliano Allegri. Bonucci se află, conform presei internaționale, și pe lista de transferuri a rivalei celor de la Real Madrid, Barcelona. Leonardo Bonucci mai are contract cu Juventus Torino până în vara anului 2021.

Aflat la Juventus Torino din 2010, când a fost transferat de la Bari, Leonardo Bonucci a strâns 318 meciuri, 22 de goluri și opt pase decisive. În acest sezon, fundașul italian a strâns 44 de meciuri, cinci goluri și o pasă decisivă. În prezent, Bonucci este cotat la 40 de milioane de euro de către site-ul transfermarkt.com.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×