Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Cîrstea s-a calificat în semifinale la Nurnberg după un meci extrem de tensionat! Adversara Soranei a avut un comportament nesportiv, dar românca a reacționat superb | VIDEO

Cîrstea s-a calificat în semifinale la Nurnberg după un meci extrem de tensionat! Adversara Soranei a avut un comportament nesportiv, dar românca a reacționat superb | VIDEO

Adversara româncei, Yulia Putintseva, a făcut circ Înainte de suspendarea partidei, dar și în timpul jocului care se va relua vineri, de la ora 13:30.
Alexandru Tăcină
Cîrstea s-a calificat în semifinale la Nurnberg după un meci extrem de tensionat! Adversara Soranei a avut un comportament nesportiv, dar românca a reacționat superb | VIDEO

Sorana Cîrstea a câștigat un sfert de finală teribil la Nurnberg, întrerupt joi seară la scorul de 6-3, 3-6, 4-4 din cauza întunericului. Adversara româncei, Yulia Putintseva, a făcut circ Înainte de suspendarea partidei, iar românca i-a răspuns pe teren, nemailăsându-i niciun game a doua zi, scor 6-3, 3-6, 6-4.

UPDATE: Victorie pentru Sorana Cîrstea, scor 6-3, 3-6, 6-4 în fața Yuliei Putintseva, în sferturile de finală de la Nurnberg! Cîrstea a trecut vineri de o adversară care nu a fost deloc fair-play și s-a calificat în semifinalele turneului WTA International, acolo unde se va confrunta cu o jucătoare venită din calificări – Barbora Krejcikova (Cehia, 254 WTA).

„Sori” s-a întors extrem de motivată pe teren, răzbunându-se pe o adversară care a scos-o din minți în meciul întrerupt joi seară din cauza lăsării întunericului. Jocul a fost suspendat la scorul de 4-4 în decisiv, iar Cîrstea a făcut repede break-ul după reluarea meciului. Pusă în situația de a servi pentru calificarea în careul de ași, Sorana nu a iertat-o pe Yulia, închizând repede conturile: 6-3, 3-6, 6-4!


Putintseva, clasată pe locul 28 mondial, nu a fost fair-play cu Cîrstea (67 WTA), dar nici față de spectatorii turneului WTA International de la Nurnberg. Jucătoarea din Kazahstan a refuzat să mai joace la scorul de 3-3 și 40 egal, în decisiv, pe motiv că nu mai poate vede mingea, din cauza întunericului.

Deși arbitrul de scaun a trimis-o înapoi pe teren, Yulia a refuzat, simulând o accidentare la picior. Pentru că arbitrul nu i-a acordat nici time-out-ul medical solicitat, Putintseva a fost nevoită să joace în fluierăturile publicului. Kazaha a câștigat game-ul, dar circul a continuat, pentru că aceasta a cerut din nou îngrijiri medicale, iar oficialii au fost obligați de regulament să îi facă pe plac.

Cîrstea era un car de nervi în tot acest timp, însă a reușit să se concentreze și să egaleze la 4, moment în care partida a fost întreruptă. Înainte să servească, Sorana a strigat către Yulia, care continua să tragă de timp: „Acum ce mai vrei?”

Acesta a fost doar un episod dintr-o serie de ieșiri rar întâlnite pe terenul de tenis pe care adversara Soranei Cîrstea le-a avut în meciul început aseara.

Sorana s-a așezat la un moment dat pe scaunul arbitrului de linie, exasperată fiind de gesturile Yuliei.

Conversația Soranei Cîrstea cu antrenorul Marius Comănescu arată cât de tare s-a enervat „Sori” din cauza adversarei.

Iar Yulia Putintseva a arătat mai degrabă ca o polițistă în mijlocul intersecției, și nu ca o jucătoare aflată pe un teren de tenis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]