6-0, 5-2, scorul cel mai periculos pentru Sorana. Meci epic în optimi, la Nurnberg, cu Varvara Lepchenko; Cîrstea a ratat opt mingi de meci și a avut emoții în decisiv, dar s-a calificat în al doilea sfert de finală pe 2017

Sorana Cîrstea (67 WTA) s-a calificat pentru a doua oară în sferturile de finală ale unui turneu WTA în 2017, marți, grație victoriei în fața Varvarei Lepchenko (68 WTA), scor 6-0, 6-7(4), 6-3.
6-0, 5-2, scorul cel mai periculos pentru Sorana. Meci epic în optimi, la Nurnberg, cu Varvara Lepchenko; Cîrstea a ratat opt mingi de meci și a avut emoții în decisiv, dar s-a calificat în al doilea sfert de finală pe 2017

Sorana Cîrstea (67 WTA) s-a calificat pentru a doua oară în sferturile de finală ale unui turneu WTA în 2017, marți, grație victoriei în fața Varvarei Lepchenko (68 WTA), scor 6-0, 6-7(4), 6-3.

Jucătoarea din Târgoviște a făcut ravagii în fața vecinei sale de clasament în primul set: a câștigat 24 de puncte din 34 jucate, a pus pe tabelă „bagel”-ul în puțin peste 20 de minute și nu i-a permis adversarei să ajungă în vreun game la 40.

Pe cât de ușor a curs primul set pentru Sorana, pe atât de greu a fost actul secund: Cîrstea a irosit șase mingi de meci și s-a trezit în decisiv, după ce a condus 2-0

După un prim game propriu complicat, în care a fost nevoită să anuleze o minge de break a americancei, Sorana a punctat decisiv cu returul, câștingând contra serviciului la 15, pentru 2-0, iar mai apoi și-a urcat seria câștigătoare la nouă jocuri consecutive. Lepchenko a reușit abia după 40 de minute de joc să schimbe cifra zero din dreptul numelui ei pe tabela de scor: și-a valorificat serviciul, impunând o nouă logică în partidă.

Break-ul luat în game-ul doi al setului părea că îi este suficient Soranei pentru adjudecarea manșei, însă  cel dintâi game lung al partidei, cu opt puncte, a complicat finalul. Sorana a avut minge de meci la 5-2, pe serviciul Varvarei Lepchenko, dar nu a putut converti și a revenit la linia de fund a terenului pentru a închide partida cu propria lansare. Ajunsă rapid la 40-15, Cîrstea a irosit alte două mingi de meci, înainte de a-și pierde pentru prima dată serviciul în meci, la prima oportunitate a Varvarei. Emoțiile au crescut și mai mult: Sorana a avut alte trei mingi de meci la 6-5, la retur, dar americanca a supraviețuit unui game crucial, cu 16 schimburi. Cirstea a început tie-break-ul cu presiunea celor șase mingi de meci irosite apăsându-i pe umeri și a început indecis, cu două puncte pierdute. A egalat imediat, la doi, dar după șapte puncte, Lepchenko a reușit două puncte pe retur, apropiindu-și victoria. Americanca a valorificat a doua minge de set, pentru 7-4 în tie-break, și a împins meciul în decisiv.

Break în primul și ultimul game pentru Sorana, în decisiv

Cîrstea a deschis decisivul cu break, la 15, reușind să risipească asemănările cu partida de coșmar din primul tur al ediției 2016 a US Open-ului, când Ana Bogdan a învins-o cu 6-1 în decisiv, de la 0-6 și 2-5. Sorana și-a controlat până la final game-urile pe serviciu, și-a păstrat concentrarea și după un game șapte cu 22 de puncte și șase mingi de break ratate, apoi a încheiat meciul cu break, la a nouă minge de meci!

  • Sorana Cîrstea este prima jucătoare ajunsă în sferturile de finală la Nurnberg.
  • „Sori” a mai jucat un sfert de finală în 2017, pe zgura de la Madrid.
  • Adversara din sferturi a Soranei se va decide ulterior, întrucât programul pe jumătatea inferioară a fost bulversat de abandonul canadiencei Eugenie Bouchard. Astfel, în această seară Yulia Putinsteva (a doua favorită a turneului) va juca în primul tur cu lucky loser-ul Julia Glushko, iar apoi învingătoarea va merge la duelul cu belgianca Yanina Wickmayer (71 WTA).
  • Calificarea în sferturi îi aduce Soranei un cec în valoare de 4.980 de euro și 60 de puncte WTA.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]