Destiny 2 – iată primele secvențe de gameplay

Destiny 2 - iată primele secvențe de gameplay
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bungie și Activision Publishing, Inc. au prezentat primele secvențe de gameplay din Destiny 2 prin intermediul unei transmisii efectuate la nivel global, din cadrul unui eveniment ce a avut loc în hangarul Jet Center al aeroportului Hawthorne din Los Angeles, California.

Destiny 2 este continuarea foarte apreciatului Destiny, un joc de acțiune first person în care jucătorul este purtat într-o călătorie de proporții epice în încercarea de a salva rasa umană de la dispariție. Transmisia live s-a concentrat pe prezentarea unei game de activități variate, debutând cu o misiune plină de încărcătură emoțională, ce creionează premisele campaniei: modul în care gardienii își pierd puterile și își revin după pierderea propriului cămin, distrus de atacurile inamice.

Prezentarea a continuat cu detalii despre aspectele sociale și activitățile cooperative din Destiny 2, inclusiv noua opțiune „Guided Games”, evidențiind câteva dintre noile locații pe care jucătorii le vor putea vizita pe parcursul jocului.

În luna septembrie a acestui an, Destiny 2 va fi disponibil pentru consolele PlayStation 4, unde va beneficia de conținut exclusiv cel putin pana in toamna anului viitor, și Xbox One (abonamente PlayStation Plus, respectiv Xbox Live Gold sunt necesare pentru a accesa unele porțiuni semnificative ale jocului).

De asemenea, Destiny 2 va fi disponibil pentru PC, în format fizic (retail) sau digital, drept primul joc third-party ce va fi oferit exclusiv prin intermediul serviciului online Battle.net al celor de la Blizzard Entertainment. Versiunea pentru PC a jocului va oferi suport pentru rezoluții până la 4K (3840×2160), framerate deblocat, control cu mouse și tastatură, FOV ajustabil și monitoare ultrawide 21:9. De portarea pe PC se ocupă studioul Vicarious Visions, această ediție a jocului urmând să-și facă apariția pe piață după variantele pentru console.

Povestea din Destiny 2 va permite jucătorilor să parcurgă o călătorie de inițiere, cu o puternică componentă cinematică, fie de unii singuri în mod single player, fie alături de prieteni. Unul dintre cele mai importante anunțuri din cadrul transmisiunii a fost cel legat de „Guided Games”, o opțiune ce va permite jucătorilor să experimenteze împreună cele mai dificile activități ale jocului, câștigând astfel recompense demne de invidiat. Pentru jucătorii solo, această opțiune va facilita procesul de indentificare a altor participanți la joc și grupare alături de aceștia în sesiuni cooperative, în cadrul cărora se vor putea obține recompense precum arme sau armuri noi. De asemenea, participanții la eveniment au putut încerca „Countdown”, un nou mod de joc multiplayer competitiv, precum și o activitate cooperativă pentru trei jucători desfășurată pe o nouă hartă numită „Inverted Spire”.

În Destiny 2, ultimul bastion al rasei umane de pe Pământ a căzut, ocupat fiind de un nou inamic, extrem de puternic, și forțele sale armate de elită: The Red Legion. Fiecare jucător își va putea crea propriul personaj, numit Gardian, protectorii aleși ai omenirii. Din postura de Gardieni, în Destiny 2, jucătorii vor fi nevoiți să se bazeze pe propiile arme, să învețe și să stăpânească noi abilități, să se reunească cu alți eroi și să lupte împreună pentru recucerirea propriei planete.

Destiny 2 este așteptat pe 8 septembrie 2017, în versiunile sale pentru PlayStation 4 și Xbox One. Ediția pentru PC își va face apariția la o dată ulterioară și va fi găzduită de serviciul Battle.net al celor de la Blizzard Entertainment.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Cutremur în tenis. HALEP a făcut anunțul: Nu se poate așa ceva
Cutremur în tenis. HALEP a făcut anunțul: Nu se poate așa ceva
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…