Coman a vorbit cu presa din Portugalia: „Mi-ar plăcea să joc la Benfica. Cristiano Ronaldo e idolul meu, aș vrea să ajung ca el” Lusitanii au cerut referințe consistente înainte de a demara negocierile

Coman a vorbit cu presa din Portugalia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florinel Coman este fără îndoială „ținta” numărul 1 a celor de la Benfica. Cotidianul portughez A Bola deschide și ediția de astăzi cu acest subiect, oferind în plus și un scurt interviu cu jucătorul în vârstă de 19 ani al Viitorului.

„Sigur că sunt fericit de vestea asta. Benfica este o echipă mare, e campioana Portugaliei. Desigur că mi-ar plăcea să merg să joc acolo”, a declarat Coman pentru publicația lusitană. Tânărul fotbalist le-a mărturisit jurnaliștilor portughezi că are și un motiv serios datorită căruia ar vrea să joace în Portugalia. „Cristiano Ronaldo este idolul meu, aș vrea să ajung ca el, să ajung la nivelul lui”, a mai precizat Coman.

Sursa citată menționează și că Benfica a cerut referințe din partea lui Ioan Timofte și Basarab Panduru înainte de a face primii pași spre transferul acestuia. „Este un număr 10 extrem de talentat. Dacă sunt atenți cu el, va deveni un jucător foarte bun. Are multe calități pe care alți colegi de vârsta lui nu le au.”, a fost reacția lui Panduru pentru A Bola. „Coman e un copil care are caracteristici similare cu cele ale lui Cristiano și Nani”, le-a spus și Timofte jurnaliștilor portughezi. Hagi l-a comparat pe Coman cu Mbappe, însă Timofte nu este de aceeași părere: „Este rapid, într-adevăr, dar nu are forța lui Mbappe. Coman este un jucător cu o tehnică foarte bună care poate juca pe partea stângă, dar intră adesea în zona centrală pentru a trage la poartă sau pentru a oferi pase de gol”.

ABola a oferit ieri informația conform căreia Florinel Coman, proaspăt campion cu Viitorul, va veni la Benfica în această vară, negocierile urmând a fi demarate în iunie.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…