Acasa » Fotbal Intern » MAI a luat măsuri! Corpul de Control a fost trimis la CS Dinamo

MAI a luat măsuri! Corpul de Control a fost trimis la CS Dinamo

Corpul de Control al MAI a fost trimis pentru a efectua verificări la Clubul Sportiv Dinamo în vederea lămuririi situației stadionului din "Ștefan cel Mare", care află pe lista celor ce urmează să fie reabilitate în vederea Campionatului European 2020, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.
MAI a luat măsuri! Corpul de Control a fost trimis la CS Dinamo

Corpul de Control al MAI a fost trimis pentru a efectua verificări la Clubul Sportiv Dinamo în vederea lămuririi situației stadionului din „Ștefan cel Mare”, care se află pe lista celor ce urmează să fie reabilitate în vederea Campionatului European 2020, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.

Impasul juridic care ține pe loc proiectul Dinamo, provocat de acordul de asociere dintre Clubul Sportiv (al Ministerului de Interne) și SC FC Dinamo (societate în insolvență care îi aparține lui Nicolae Badea), i-a determinat pe oficialii MAI să acționeze în vederea rezolvării situației dintre cele două părți pentru ca lucrările la stadionul din „Ștefan cel Mare” să fie demarate într-un timp cât mai scurt.

Sursele MEDIAFAX susțin, însă, că MAI vine și cu o cerință, în cazul în care stadionul va fi reabilitat pentru Campionatul European din 2020, în cadrul căruia Bucureștiul, pe Arena Națională, va găzdui patru meciuri: trei din grupe și unul din sferturile de finală. MAI pune la dispozitie stadionul, dar vrea să-l poată folosi la rândul său, considerând că așa este normal să se întâmple cu un bun al statului.

În urmă cu aproximativ o lună, tot din cauza impasului în care a intrat demararea lucrărilor la stadionul Dinamo, Sevil Shhaideh, vicepremierul României, a declarat, la finalul unei ședințe în care s-a discutat strategia pentru reabilitarea stadioanelor în vederea EURO 2020, că, dacă clubul Dinamo nu va îndeplini condițiile necesare reabilitării va fi înlocuit cu cel din Cotroceni. Nicolae Badea, deținătorul societății SC FC Dinamo, a confirmat pentru ProSport, în urmă cu o săptămână, că și-a dat acceptul pentru modificarea contractului de asociere cu CS Dinamo, dar lucrurile nu s-au finalizat pentru moment.

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro