VIDEO&FOTO FABULOS | O nouă coregrafie incredibilă făcută de ultrașii lui Dinamo. Meciul a fost întrerupt aproape 10 minute

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii lui Dinamo au făcut din nou spectacol în tribune. Ultrașii dinamoviști au afișat o coregrafie impresionantă, prin care și-au manifestat din nou dorința de a juca pe un stadion nou construit, dar au și atras atenția că Steaua ar putea dispărea din fotbalul românesc.

Ca la fiecare derby, dinamoviștii s-au pregătit intens. Suporterii echipei din Ștefan cel Mare au afișat o coregrafie #D impresionantă. Pe fondul culorilor tradiționale a fost ridicat în colțul din dreapta imaginea lui Nostradamus. În dreapta peluzei, un carte cu două pagini pe care au scris două mesaje: „2020 Din dorința a milioane de oameni se va ridica la Dinamo… Stadion fără pistă” și „2020 Din dorința unora care nu înțeleg fenomenul fotbal… Steaua va dispărea”.

După fluierul de start, spectacolul a continuat. Sute de role de hârtie au fost aruncate în teren, în dreptul porții lui Florin Niță, astfel că Ovidiu Hațegan s-a văzut nevoit să oprească meciul aproape 10 minute. În timp ce terenul era degajat de rolele de hârtie, ultrașii steliști au răspuns și ei cu un mesaj: „Nu avem coregrafii sponsorizate, dar jucăm meciuri adevărate”. În centru au pus simbolul Ligii Campionilor, competiție în care Dinamo n-a jucat până acum.

Suporterii au continuat să arunce cu role de hârtie, astfel că crainicul stadionul a transmis un avertisment: „PCH, atenție! Arbitrul nu poate întrerupe meciul de mai multe ori pentru același motiv, ci îl poate suspenda. Vă rugăm insistent să nu mai aruncați”.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…